148836 – 28112017 – Uniunea Salvați România avertizează că PSD și ALDE urmează să calce linia roșie a încrederii care încă mai leagă România de SUA și partenerii euro-atlantici. Statele Unite, cel mai important partener strategic al României, au transmis luni seară coaliției PSD – ALDE un mesaj fără echivoc, exprimat în termeni de o duritate rar întâlnită în limbajul diplomatic.Departamentul de Stat constată cu îngrijorare că propunerile legislative aflate pe agenda Parlamentului „ar putea submina lupta împotriva corupției și ar putea slăbi independența sistemului judiciar în România”, avertizând totodată că schimbările propuse „amenință progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani”. În încheiere, Departamentul de Stat „îndeamnă Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției”.
„Așa cum am avertizat în nenumărate ocazii, coaliția PSD-ALDE încearcă să schimbe orientarea strategică euro-atlantică a României spre grupul țărilor cu regimuri nedemocratice din Europa Centrală și de Est. Dacă domnii Dragnea și Tăriceanu continuă războiul împotriva justiției vor fi pe deplin responsabili de abandonarea parteneriatului cu UE și NATO și de izolarea României în plan extern”, a declarat Dan Barna, președintele USR. Liderii formațiunii reclamă faptul că actuala putere nu își asumă mesajele critice din partea partenerilor internaționali și ignoră protestele cetățenilor din toată țară.
Luarea de poziție a Statelor Unite vine la nici două săptămâni după ultimul raport al Comisiei Europene în cadrul MCV, care sublinia îngrijorări cu privire la independența justiției, stagnarea reformelor în domeniul și chiar regresul celor înregistrate înainte de preluarea puterii de către coaliția PSD – ALDE. Publicarea raportului MCV nu a oprit însă coaliția PSD-ALDE în frunte cu Florin Iordache să ciopârțească legile justiției în Comisia specială din Parlament.
„Dacă PSD și ALDE nu dau doi bani pe vocea societății civile și a miilor de magistrați din România, ar putea, măcar în ceasul al doisprezecelea, să se oprească și să înțeleagă că e pe cale să calce linia roșie a încrederii care încă mai leagă România de partenerii noștri euro-atlantici. Orice pas necugetat mai departe va pune în pericol parteneriatele și alianțele de care depind șansele istorice ale țării noastre”, a declarat vicepreședintele USR Vlad Alexandrescu.
Uniunea Salvați România cere coaliției PSD-ALDE să aleagă între izolarea României și salvarea lui Dragnea și Tăriceanu de închisoare. Cei doi lideri PSD-ALDE trebuie să își dea demisia din conducerea Parlamentului pentru a opri discreditarea instituțiilor statului român, iar această coaliție periculoasă trebuie să renunțe la lupta împotriva justiției și a statului de drept pentru a demonstra partenerilor euro-atlantici că România este o democrație stabilă și un furnizor de securitate într-o poziție geostrategică importantă.