148614 – 15112017 – USR avertizează că majoritatea PSD-ALDE încearcă să blocheze în Parlament legea de achiziție a primului sistem de rachete Patriot și periclitează astfel parteneriatul strategic cu SUA.
Niciunul dintre senatorii PSD-ALDE nu s-a prezentat, ieri, la ședința Comisiei de apărare și ordine publică din Senat, cu toate că știau că pe ordinea de zi este proiectul de lege care privește achiziția sistemului de rachete Patriot. În lipsa senatorilor PSD-ALDE, ședința nu a avut cvorum și legea nu a putut fi dezbătută.
”PSD-ul și aliații lor aduc România într-o situație fără precedent. Dacă această lege de achiziție a rachetelor Patriot nu va fi adoptată, România nu va reuși să cheltuie cei 2% din PIB pe care s-a angajat în fața partenerilor internaționali că îi va investi în apărare, iar seriozitatea țării noastre în interiorul NATO va fi afectată. Sper totuși că domnul Dragnea, care sunt sigur că a luat această decizie, se va răzgândi, iar legea va fi discutată cel târziu săptămâna viitoare în Comisia de apărare din Senat. Atât domnul Dragnea, cât și aliații domniei sale, ar trebui să înțeleagă că securitatea națională nu este un joc politicianist și nu poate da foc la țară doar pentru a-și salva propria piele”, a declarat senatorul Nicu Fălcoi, membru în Comisia de apărare și ordine publică.
În cele zece luni de guvernare PSD-ALDE, o mare parte a bugetului Ministerul Apărării Naționale s-a dus pe cheltuieli curente, mai ales pensii și salarii, ceea ce arată concentrarea coaliției de guvernare doar pe măsuri populiste fără o acoperire bugetară reală, în detrimentul înzestrării Armatei. ”Să nu uităm că la rectificarea bugetară din vară, peste un miliard și jumătate de lei au fost transferați de la capitolul înzestrare la capitolul pensii și salarii. Uniunea Salvați România susține consolidarea capacităților de apărare ale României prin investiții corespunzătoare și consideră că nerespectarea angajamentelor luate de țara noastră nu poate decât să dăuneze reputației României, într-un context geopolitic sensibil. Neacordarea a 2% din PIB pentru apărare a fost chiar unul dintre motivele explicite pentru care parlamentarii USR nu a votat bugetul la începutul acestui an. USR consideră că apartenența României la NATO și parteneriatul strategic cu SUA sunt esențiale pentru securitatea națională în contextul european dificil, marcat de incertitudinile legate de Brexit și de agresiunea rusească în vecinătatea UE. România trebuie să fie în continuare un partner credibil și stabil pentru partnerii europeni și nord atlantici, iar acest lucru poate fi demonstrat prin îndeplinarea fermă a obligațiilor asumate”.