Acasă Opinii/Analize UE vrea egalitate, dar nu pentru căței!

UE vrea egalitate, dar nu pentru căței!

DISTRIBUIȚI

Europarlamentar Laurențiu Rebega – 148499 – 08112017

 Când britanicii au votat pentru Brexit, toată clasa politică din România a sărit în sus, oripilată: ”Vai , se prăbușește Uniunea Europeană!”

Eu am spus atunci că Brexit-ul nu ne face fericiți, dar că, poate, în acest fel, vom avea o reformă a Uniunii și România va ieși din categoria statelor ”de mâna a doua”.

Plecarea Marii Britanii deschide o serie de oportunități pentru România. Una dintre ele este posibilitatea relocării unei agenții europene la București. Deși am criticat frecvent autoritățile de la București, în acest caz, trebuie să le laud: România a depus un dosar bun și a făcut demersuri susținute și inteligente pentru relocarea Agenției Europene a Medicamentului în capitala noastră. Printre altele, a existat și o inițiativă în cadrul delegației României la Parlamentul European, inițiativă semnată de toți eurodeputații români și, bineînțeles, și de mine. Cu alte cuvinte, noi ne-am făcut temele.

În aceste condiții, articole recente din presă sugerează că, în culise, decizia a fost deja luată și că ea nu ne este favorabilă, deși România a depus, din datele disponibile, cea mai bună ofertă: un spațiu excelent ca poziționare și dotări și o serie de facilități pentru angajații Agenției, cu mult peste cele din alte părți, inclusiv propunerea ca aceștia să beneficieze de statut diplomatic.

Dar, după câte se pare, propunerile României au ajuns trunchiate la anumiți factori de decizie. În presă se spune că, sub acoperire, s-ar duce o campanie împotriva candidaturii României.

Acum înțeleg de ce, de curând, un coleg europarlamentar mi-a spus, rugându-mă să nu-i dau numele, că: ”în privința relocării EMA, voi, românii, n-aveți nicio șansă!”.

Există doar două explicații pentru situația în care relocarea EMA va fi decisă pentru un dosar mai prost decât al României. Prima, este ca în cercurile de putere de la Bruxelles să domnească o corupție mai adâncă și mai murdară decât orice ne-am putea imagina noi, în țară. Despre traficul de influență, lipsa de transparență și coteriile din instituțiile europene se vorbește peste tot, pe la colțuri, dar nimeni nu are curajul să ridice vălul tăcerii.

A doua variantă, care nu o exclude pe prima, este aceea că între responsabilii statului român există o ”cârtiță”. Iar această variantă înseamnă că avem o problemă majoră de siguranță națională!

În ambele cazuri, este evident că Uniunea Europeană are nevoie de o reformă profundă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.