Acasă Externe S-a  deschis Consulatul de la Bari

S-a  deschis Consulatul de la Bari

DISTRIBUIȚI
foto:mae.ro

 148813 – 27112017  – Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a participat ieri, la inaugurarea celei mai noi reprezentanțe oficiale a României în Italia, Consulatul General al României la Bari. Odată cu inaugurarea acestui nou oficiu consular, numărul reprezentanțelor consulare ale României în Italia se ridică la șapte.

În intervenția sa, ministrul Teodor Meleșcanu a menționat faptul că: “Deschiderea acestui oficiu consular vine în întâmpinarea unor așteptări legitime ale comunității românești din Italia și se înscrie în zona preocupărilor Ministerului Afacerilor Externe de consolidare a prezenței consulare a statului român în zone cu o pondere semnificativă a diasporei românești. “

De asemenea, șeful diplomației române a subliniat că „extinderea rețelei consulare constituie o linie principală de acțiune a Ministerului Afacerilor Externe impusă de dimensiunile considerabile ale comunităților de cetățeni români stabiliți în străinătate și, în mod subsecvent, de multiplicarea și diversificarea fără precedent a solicitărilor de servicii, asistență și protecție consulară, care generează o presiune semnificativă asupra misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României.”

Inaugurarea oficială a Consulatului General al României la Bari reprezintă debutul primei etape a extinderii rețelei consulare, proces care include operaționalizarea cel mai scurt timp, în cursul anului 2018, a Consulatelor Generale ale României la Manchester, Stuttgart, Miami și Salzburg, după finalizarea tuturor procedurilor logistice. Acest demers de extindere vine după o perioadă de 6 ani de la operaționalizarea ultimului oficiu consular în spațiul Uniunii Europene, care a avut loc tot în Italia, la Catania. Astfel, la acest moment, rețeaua consulară românească se plasează pe poziția a doua ca dimensiune, în spațiul UE, comparativ cu celelalte state membre.

În paralel cu această linie de acțiune, MAE a demarat o amplă reformă, având ca obiective modernizarea şi adaptarea la noile realități a tuturor procedurilor și instrumentelor consulare, printre care: informatizarea în totalitate a serviciilor consulare (Sistemul Informatic Integrat Consular, denumit generic E-Cons), reacția rapidă a MAE la provocările secolului XXI (Celula de Criză a MAE) și dialogul deschis și permanent cu Diaspora și mediul asociativ românesc din străinătate.

Coordonatele consulatului general al României la Bari se regăsesc aici: http://bari.mae.ro/ .

La eveniment, din partea autorităților italiene, au participat primarul și viceprimarul orașului Bari, alături de viceprefectul provinciei Bari și reprezentantul președintelui regiunii Puglia. Totodată, ambasadorul României la Roma a transmis în intervenția sa și un mesaj din partea ministrului italian al afacerilor externe, Angelino Alfano

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.