Acasă Social RePatriot, de Ziua Națională la Alba Iulia

RePatriot, de Ziua Națională la Alba Iulia

DISTRIBUIȚI

148679 – 20112017  – Un grup de antreprenori din echipa RePatriot va merge la manifestările prilejuite de Ziua Națională și va participa la o conferință festivă organizată cu sprijinul comunității locale. Cea de-a treia ediție a Conferinței RePatriot de la Alba Iulia se va desfășura începand cu ora 17.00, la Universitatea “1 Decembrie 1918”, în Amfiteatrul A9. Vor fi prezenți membri ai Romanian Business Leaders, antreprenori și reprezentanti ai autorităților locale, parteneri și invitați care susțin proiectul. Vor ține discursuri Marius Bostan – Inițiatorul Proiectului RePatriot, Felix Pătrășcanu – Co-fondator FAN Courier, Dragoș Anastasiu – Președintele Eurolines, George Roth – CEO Recognos USA, alături de întreprinzători din regiune și din toată țara care susțin proiectul. Din partea autorităților locale vor avea intervenții Mircea Hava – Primarul Municipiului Alba Iulia și Ion Dumitrel – Președintele Consiliului Județean Alba.

Conferința specială din acest an este dedicată Unirii cu scopul de a întări puntea de legatură între romanii de pretutindeni și cei din Țară și o pledoarie pentru revenirea acasă prin inițiative antreprenoriale. Cele mai importante teme ale evenimentului sunt legate de evocarea acțiunilor RePatriot de până acum, prezentarea inițiativelor pentru 2018 și o chemare la acțiune cât mai intensă în prag de Centenar.
Echipa RePatriot a lucrat în ultimii doi ani la acțiuni efective de apropiere a românilor din Diaspora de Țară, de comunitatea oamenilor de afaceri în special, de stabilire a unor legături de încredere și de prezentare de oportunități concrete.

Au fost zeci de conferințe și întâlniri, cu prezentarea oportunităților de investiții, mii de ore de asistență și discuții, prezentarea a sute de cazuri de reușită, exemple personale prezentate direct, dezvoltarea de proiecte de afaceri concrete, prezentarea situației administrative, legale și fiscale din țară, educație managerială și antreprenorială, furnizarea de consiliere și informații privind surse de finanțare, zeci de mii de kilometri parcurși de membrii echipei, zeci de acțiuni de implicare a administrațiilor locale, 130 de ambasadori RePatriot care pledează pentru repatrierea prin antreprenoriat, campanie continuă de informare în mass-media și rețele sociale și multe alte acțiuni în sprijinul acestei cauze. Toate aceste lucruri au fost făcute cu suport privat de o comunitate de oameni și companii care merită aprecierea și mulțumirile noastre.

“Mergem la Alba Iulia să ne omagiem înaintașii, să ne cinstim eroii, să sărbătorim România și să ne gândim la viitor. Ideile și acțiunile noastre inspiră foarte multe acțiuni și se extind mai mult decât am intuit la înițierea proiectului RePatriot. Românii din țară și de pretutindeni fac lucruri bune, concrete, pentru familiile, comunitățile și pentru afacerile lor.  Ei sunt eroii României de astăzi, ei generează bunăstarea. Noi, RePatriot,  prin cea ce facem descătușăm  aceste energii și inspirăm forțele bune să acționeze. Ne prezentăm raportul în fiecare an de 1 Decembrie în Capitala de suflet a tuturor românilor. Veniți alături de noi!” a declarat Marius Bostan, inițiatorul RePatriot.

RePatriot este o platformă de inspirație și încredere pentru romanii din Diaspora, care contrabalansează principalele bariere pentru repatrierea prin antreprenoriat: corupţia, birocraţia şi neîncrederea în clasa politico-administrativă. Prin întâlniri directe şi proiecte dedicate mediului de afaceri, în care lucrăm împreună, ne adresăm românilor care vor să se întoarcă, principalul motiv pentru aceştia fiind regăsirea “cuibului” (68% spun că vor să fie “din nou acasă”). Foarte promițător pentru comunitatea RePatriot este că 47% vor să facă ceva pentru România, iar 39% vor să înceapă o afacere în țară, conform unui studiu realizat de Open-I Research. Aceştia îşi doresc, pe langă oportunităţi de afaceri şi stabilitate economică, birocrație redusă, demnitate în raport cu instituţiile publice, educaţie de calitate pentru copiii lor şi un sistem de sănătate eficient și prietenos cu românii.

“Aproape 60% dintre românii plecați vor să se întoarcă Acasă, iar noi dorim să le oferim mai multă încredere şi oportunitaţi de investiţii pentru anul 2018. România va deveni o ţară mai antreprenorială cu implicarea compatrioţilor nostri de peste hotare pe care îi vom celebra şi premia anul viitor la Centenar. Ne dorim cât mai aproape de noi administrațiile locale cu care să lucrăm împreună la îndepărtarea barierelor identificate”, a declarat Felix Pătrășcanu, co-fondator FAN Courier și Lider al proiectului RePatriot. Evenimentul de la Alba Iulia este locul de întâlnire pentru oamenii de afaceri din România care vor să aloce timp și să investească în proiectele consacrate ale RePatriot și în inițiativele noi care vor fi puse în practică în 2018.

Dintre cele mai importante proiecte RePatriot care vor fi dezvoltate în 2018 amintim organizarea RePatriot Business Summit 2018 la Alba Iulia, în prima săptămână a lunii octombrie, și Top 100 Români din Diaspora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.