Acasă Externe Rep. Moldova: Termenul ”limba română” poate fi introdus în Constituţie pentru a...

Rep. Moldova: Termenul ”limba română” poate fi introdus în Constituţie pentru a defini limba oficială

DISTRIBUIȚI

 148379 – 01112017 – Termenul ”limba română” poate fi introdus în Constituţie pentru a defini limba oficială. Hotărârea a fost luată, marți, de Curtea Constituţională din Republica Moldova.

Curtea Constituţională a decis că iniţiativa de modificare a art. 13 din Constituţie, care prevede înlocuirea sintagmei ”limba moldovenească” cu ”limba română” nu cuprinde neconcordanţe şi poate fi expediată Parlamentului pentru aprobare şi supusă procedurilor legislative. Proiectul de modificare a Constituţiei a fost semnat de deputaţii PLDM, PPEM, PL şi câţiva parlamentari din PD.

Încă în 2013 Curtea Constituţională de la Chişinău a dat verdictul final că limba oficială a Republicii Moldova este limba română. Argumentul magistraţilor Curţii era că textul declaraţiei de independenţă, în care se regăseşte sintagma limba română, este superior textului Constituţiei, care a fost adoptată mai târziu.

De atunci, în Parlamentul de la Chişinău nu a existat consens politic pentru a modifica şi adapta Legea Supremă la verdictul Curţii Constituţionale. – sursa. Stiri.tvr.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.