148463– 07112017 – Politehnica din București a fost clasată, din nou, ca fiind universitatea cu cele mai mari performanțe academice din țară, conform University Ranking by Academic Performance (URAP). În cadrul ierarhizării, URAP a avut în vedere atât rezultatele științifice ale universității, cât și colaborările internaționale cu universități la nivel internațional.
Ierarhizarea URAP are în vedere baze de date internaționale (Web of Science, Scopus şi Google Scholar) prin care poate fi urmărită performanța academică a universităților. Topul URAP apelează atât la indicatori cantitativi (productivitatea științifică exprimată prin numărul de articole publicate și impactul cercetărilor științifice prin numărul de citări), dar și la indicatori calitativi ce redau impactul cercetărilor științifice în comunitatea internațională precum și colaborările științifice de nivel internațional exprimate prin articolele publicate în colaborare cu autori din străinătate.
Clasamentul cuprinde cele mai importante 17 universități din România. La nivel mondial, universitatea a fost clasată pe locul 709, cu o ușoară variație față de anii trecuți, iar la nivelul Europei, UPB ocupă locul 306. Ponderea indicatorilor în cadrul ierarhizării este: numărul de articole publicate (21%), totalul documentelor științifice publicate (10%), numărul de citări (21%), impactul total al articolelor științifice (18%), impactul total al citărilor (15%), articole științifice publicate în parteneriate internaționale (15%).