148654 – 17112017 – Parlamentul European este pregătit să înceapă negocierile privind revizuirea sistemului Dublin pentru a realiza o repartizare corectă a azilanților în statele membre.
O majoritate vastă a deputaților a aprobat mandatul Comisiei pentru libertăți civile prin votul de joi (390 de voturi la 175 cu 44 de abțineri). Parlamentul poate acum începe negocierile cu Consiliul de îndată ce statele membre își vor fi agreat poziția de negociere.
Modificările propuse la regulamentul Dublin au ca scop remedierea slăbiciunilor sistemului actual și asigurarea faptului că statele membre vor accepta partea lor de responsabilitate în primirea azilanților în UE.
Conform acestei reforme, statul în care ajunge pentru prima dată azilantul nu va fi automat responsabil de procesarea cererii sale, ci azilanții vor fi distribuiți între toate statele UE, prin relocare rapidă și automată către alt stat. Statele membre care nu acceptă să primească o parte din azilanți vor riscă să le fie redus accesul la fondurile UE.