Sorin Roșca Stănescu
Până când va fi clarificată dilema statului paralel, stat paralel în care președintele nu vrea să creadă nici în ruptul capului, în mod cert avem de-a face cu un stat barbar. Condus de Parlamentul României. Care are o majoritate PSD plus ALDE. Iar această majoritate ne informează de dimineață până seara că luptă pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Și am să vă demonstrez că, într-un domeniu cel puțin, nu luptă. Tocmai de aceea titlu acestei analize este fără semn de întrebare. Ci cu semn de exclamare. Parlamentul se face că nu vede existența statului barbar pe care-l conduce.
De curând, beneficiind de o ordonanță a Guvernului, un număr de câteva sute de deținuți au fost puși în libertate. Ordonanța a fost dată de Guvern pentru a preveni noi sancțiuni severe împotriva statului român. Date de Uniunea Europeană pentru condițiile inumane de detenție. Așadar sute de deținuți, care și-au executat pedepsele ca animalele, nu ca oamenii, au aflat cu bucurie că vor fi puși în libertate cu un anumit număr de zile mai repede. Ceea ce s-a și întâmplat. Oamenii au ieșit ușurați din penitenciare. Unii au decis să nu mai săvârească niciodată infracțiuni, pentru a nu se mai întoarce acolo. Alții au ieșit cu alte gânduri. Fie pentru că nu s-au îndreptat, fie pentru că nu au niciun mijloc de subzistență, nici măcar un acoperiș deasupra capului, nicio calificare și nicio perspectivă de a fi angajați undeva. Dar drumul spre viața liberă nu le-a fost rezervat tuturor celor care au ieșit din penitenciar.
Pentru unii dintre ei s-a dezlănțuit infernul. În scurt timp, au început să fie vânați. În toată țara s-au organziat potere pentru prinderea lor. Și, rând pe rând, au fost capturați și încătușați. Nu săvârșiseră vreo nouă infracțiune. Din momentul eliberării lor nu încălcaseră vreo lege. Doar că Administrația Națională a Penitenciarelor descoperise că i-a eliberat din greșeală. În urma unor simple erori. După capturare, acești oameni, care ieșiseră plini de speranță din închisoare, nu au fost retrimiși pur și simplu de unde au plecat. Au fost nu numai încătușați, ci și amprentați. Percheziționați până la piele. Au plecat cu câte o bocceluță în care aveau strictul necesar. După ce au fost capturați, s-au întors cu mâinile goale. Exceptând cătușele. Chiar dacă avuseseră regim semi-liber sau deschis, acum au fost aruncați într-un penitenciar de maximă siguranță. În regim închis. Și nu în orice condiții. Au intrat în așa-numita carantină. În timpul carantinei, sunt lipsiți de multe dintre drepturile pe care le au deținuții. Nu pot primi vizite. Nu pot primi pachete. Sunt scoși la aer restrictiv. Nu pot munci pentru a-și reduce din pedeapsă. O iau de la zero. Iar după ce se termină carantina, urmează să fie mutați într-un alt penitenciar. Și să o ia cumva de la început. Făcând cerere și așteptând să se întrunească o comisie. Care, eventual, să le ofere un loc de muncă. Deținuții, în mod normal, câștigă niște puncte care, cumulate, le pot aduce anumite avantaje. Dar punctele acestor nefericiți, strânse cu trudă în perioada anterioară, sunt pierdute.
Statul român, printr-o eroare, le-a creat o nouă speranță de viață normală. Iar apoi, printr-un act barbar, le-a ucis speranța. Și i-a făcut să plătească pentru o greșeală birocratică pe care nu au săvârșit-o ei.
Am așteptat cu multă răbdare să văd cum vor reacționa parlamentarii la acest act de cruzime. Nu toți. În parlamentarii Partidului Național Liberal și în ceilalți parlamentari din Opoziție mi-am pierdut pentru moment orice speranță. Este evident că nu sunt preocupați de lupta pentru drepturile și libertățile fundamentae ale omului. Dar mă așteptam ca ceilalți parlamentari, ai majorității, să reacționeze în vreun fel. Dacă nu toți, măcar câțiva. Dacă nu câțiva, măcar unul. Dar niciun reprezentant al instituției care se numește Putere Legislativă, care controlează și conduce statul, nu s-a gândit că niște oameni total anonimi pentru noi au fost supuși, cu cinism, unei veritabile perversiuni. Niciunul nu și-a amintit că până și în crudul Ev Mediu, dacă unui condamnat la spânzurătoare i se rupea funia, el era pus imediat în libertate. Grațiat de îndată. Acești oameni, capturați zilele trecute ca niște mari răufăcători, nu primiseră condamnări majore. Erau delicvenți relativ obșinuiți.
Nimeni, absolut nimeni nu s-a gândit că nu ei trebuie să răspundă pentru greșeala unor birocrați. Și că este o cruzime fără seamăn ca, după ce le dai o speranță în viață și de deschizi porțile penitenciarelor, să îi aduci pur și simplu înapoi și să îi pui să suporte condiții și mai inumane decât cele în care au supraviețuit cât au stat în închisoare.
O cunoscută de-a mea, multimilionară din statul Nevada, în vârstă de peste 60 de ani, mi-a relatat un fapt curios. S-a îndrăgostit de un bărbat tânăr. Sărac. Dar, înainte să se împlinească un an, s-a despărțit de el. De ce? Pentru că în statul Nevada, există o lege. Conform actului normativ, dacă tu ești bogat și trăiești în concubinaj cu o persoană săracă, la împlinirea unui an, respectiva persoană se poate despărți de tine pur și simplu iar tu îi rămâi dator toată viața cu o consistentă pensie alimentară. Pentru că acolo filozofia este următoarea: dacă i-ai creat unei persoane un confort, și, implicit, iluzia unei vieți mai bune, după un anumit timp ești obligat de către stat să începi să plătești pentru asta. Pentru că ar fi o traumă ca persoana respectivă să fie brusc pusă în situația anterioară. Dacă prietena mea din statul Nevada ar fi procedat cu cinism, fapte ei ar fi fost de neiertat. Dar nu s-a întâmplat așa. Din capul locului, cei doi s-au înțeles că nu vor locui sub același acoperiș un an întreg.
Eu nu am pretenția la Parlamentul României să facă o asemenea lege și în țara noastră. Deși ar fi probabil normal. Dar chiar să nu le pese chiar deloc parlamentarilor, care susțin că se luptă pentru drepturi și libertăți, ce se întâmplă cu acești nefericiți capturați, încătușați și rearuncați în închisori, în condiții mult mai grele?
