148757 – 23112017 – Consiliul General al Municipiului București a aprobat proiectul de hotărâre privind atribuirea denumirii de ”Parcul Centenarului” spațiului verde situat în Sectorul 5 la intersecția arterelor de circulație str. Dr. Dumitru Bagdasar, str. Nicolae Paulescu și str. Dr. Gheorghe Marinescu și darea în administrarea Adiministrației Lacuri, Parcuri și Agrement București.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea: ”Ne dorim ca Centenarul Marii Uniri să nu rămână în memoria bucureștenilor doar prin manifestările culturale care vor fi organizate pe tot parcursul anului viitor, ci și cu un proiect concret care să aducă o cât de mică schimbare în bine a bucureștenilor. Astfel, vom propune Consiliului General să aprobe amenajarea unui nou parc, în proximitatea Academiei Militare, care va purta denumirea simbolică de Parcul Centenarului. Parcul va fi amenajat prin reconfigurarea peisagistică și dotarea cu mobilier urban a spațiului verde deja existent în perimetrul de cca 1,5 hectare, cuprins între străzile Dr. Gh. Marinescu, str. Dr. Dumitru Bagdasar și str. Nicolae Paulescu”.