Acasă Economie Modificări privind cazierul fiscal

Modificări privind cazierul fiscal

DISTRIBUIȚI

 148752 – 23112017  – Guvernul propune modificarea și completarea OG nr. 39/2015 privind cazierul fiscal. Astfel, se exceptează înscrierea în cazierul fiscal al practicienilor în insolvență a informațiilor privind inactivitatea fiscală declarată de organul fiscal anterior deschiderii procedurii insolvenţei în formă simplificată, intrării în faliment sau pronunţării ori adoptării unei hotărâri de dizolvare a contribuabilului, avînd în vedere că aceasta nu ține de culpa practicianului.

În plus, se propune ca informațiile înscrise în cazierul fiscal al practicianului în insolvență până la data intrării în vigoare a proiectului de lege (care privesc inactivitatea fiscală a contribuabilului aflat în procedura de insolvenţă în formă simplificată, a contribuabilului care a intrat în faliment sau a contribuabilului pentru care s-a pronunţat ori a fost adoptată o hotărâre de dizolvare, dar care vizează activitatea desfășurată de către contribuabil anterior desemnării în procedură a practicianului în insolvență), să fie scoase la cererea acestuia.

Altă modificare se referă la majorarea de la 5 la 15 zile a termenului la care organele competente trebuie să comunice organului fiscal actele prin care au fost constatate și sancţionate faptele care fac obiectul înscrierii în cazierul fiscal, rămase definitive prin neexercitarea căii de atac prevăzută de lege.

Practica a demonstrat că termenul de 5 zile este în unele situații insuficient datorită înregistrării cu întârziere pe Portalul instanțelor de judecată a mențiunilor privind introducerea acțiunii de atac. Astfel, se poate ajunge în situația în care, deși actul de sancționare este contestat în termenul legal, această mențiune nu se află pe portal și, totuși, să se realizeze înscrierea în cazierul fiscal, încălcându-se astfel regula generală potrivit căreia înscrierile în cazierul fiscal se realizează numai în baza actelor rămase definitive.

Se propune, de asemenea, ca în situația înscrierii inactivitații fiscale ulterior radierii persoanei juridice sau a entității fără personalitate juridică în cazierul fiscal al reprezentanţilor legali sau al reprezentanţilor desemnaţi, aceasta să fie scoasă din evidență la data împlinirii unui termen de un an de la data înscrierii.

Proiectul de lege prevede și eliminarea obligației persoanelor care solicită eliberarea certificatului de cazier fiscal în format electronic, de a transmite, odată cu cererea, documentele care atestă identitatea şi calitatea acestora. Măsura face parte din planul de simplificare a procedurilor administrative pentru contribuabili și va conduce la un sistem eficient și rapid de emitere și obținere a certificatului prin serviciul ”Spațiul Privat Virtual”.

Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.