148853 – 29112017 – Militari răniți în teatrele de operații au fost avansați în grad în cadrul unei ceremonii care a avut loc marți, 28 noiembrie, la sediul M.Ap.N. Pentru cei 75 de veterani prezenți astăzi la ceremonie – militari în activitate, în rezervă și în retragere – avansarea în grad a reprezentat o nouă dovadă a recunoștinței Armatei României față de modul în care și-au îndeplinit misiunile acolo unde țara i-a trimis.
Ministrul Apărării Naționale le-a mulțumit militarilor pentru curaj și spiritul de sacrificiu. ”Fiecare dintre dumneavoastră, cei care ați fost avansați în cadrul acestei emoționante festivități, aţi răspuns chemării sub drapelul de luptă, şi, prin vitejia, dragostea şi spiritul de sacrificiu probate în misiunile de luptă încredințate aţi demostrat curaj și determinare”, a spus ministrul Fifor.
Cu același prilej, pentru forța și tăria de caracter de care au dat dovadă și pentru rezultatele deosebite obținute în urma participării la ”Invictus Games”, cei 15 militari răniți care au reprezentat România la Toronto au fost premiaţi. ”Faptul că militarii răniţi au participat la această competiţie, în ciuda problemelor medicale pe care le au, şi, mai mult, au reuşit să câştige patru medalii pentru România, constituie un exemplu care încurajează mişcarea sportivă şi dezvoltă gândirea pozitivă în cadrul armatei şi al societăţii, în general. Poporul român are nevoie de astfel de modele de viață”, a concluzionat ministrul apărării naționale.