148591 – 14112017 – Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a avut luni, 13 noiembrie, o întrevedere cu o delegație parlamentară condusă de președintele Parlamentului Georgiei, Irakli Kobakhidze.
Delegația parlamentară georgiană efectuează o vizită oficială în România, în perioada 13 – 15 noiembrie, la invitația președintelui Camerei Deputaților.
Anul 2017 are un caracter simbolic, atât pentru România, cât și pentru Georgia, având în vedere că pe 25 iunie s-au împlinit 25 de ani de relații diplomatice între cele două țări.
Georgia este partenerul principal al României în zona Caucazului de Sud, diversificarea comerțului bilateral și a cooperării economice fiind aprofundate și la sesiunea Comisiei economice mixte care a avut loc la Tbilisi, pe 3 noiembrie.
România a fost prima țară dintre cele 28 de state membre UE care a ratificat Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Georgia, împreună cu crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA).
“Dorim să consolidăm cooperarea parlamentară și să utilizăm toate instrumentele oferite de Uniunea Europeană pentru a ajuta Georgia să beneficieze pe deplin de relațiile strânse pe care le are cu UE. Vom continua să susținem politica «ușilor deschise» având în vedere că siguranța Georgiei este esențială pentru securitatea și stabilitatea întregii regiuni a Mării Negre”, a declarat președintele Camerei Deputaților, domnul Liviu Dragnea.
Pe durata vizitei, delegația parlamentară din Georgia a avut convorbiri cu președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, urmând ca marți, 14 noiembrie, să aibă întrevederi cu viceprim-ministrul Ion-Marcel Ciolacu și cu ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu.
Totodată, parlamentarii georgieni vor avea întâlniri cu reprezentanți ai Comisiilor de politică externă, afaceri europene, apărare, ordine publică și siguranță națională ale Camerei Deputaților și Senatului, precum și cu președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Georgia, deputatul Liviu Pleșoianu.