148462– 07112017 – În perioada 7 – 25 noiembrie 2017 vor avea loc la München Zilele Culturii Române. Această manifestare, organizată anual în colaborare cu parteneri care activează pe scena culturală din Bavaria, aduce în fața invitaților un program cultural divers. Acesta cuprinde Festivalul Filmului Românesc, eveniment prestigios, de mare anvergură, primit cu entuziasm atât de publicul cinefil, cât şi de presa de specialitate, și aflat la cea de-a 12-a ediție, precum şi o serie de manifestări culturale, din domenii precum muzica sau artele vizuale.
În deschidere va fi vernisată la Consulatul României la München expoziția ”Entwurzelt – Verwurzelt” a artistului de origine română Radu-Anton Maier.
În cadrul Festivalului Filmului Românesc vor fi prezentate anul acesta filme precum lungmetrajele ”Ana, mon amour”,în regia lui Călin Peter Netzer, ”Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, ”Fixeur” în regia lui Adrian Sitaru, ”Aniversarea” de Dan Chişu, scurtmetrajele ”Scris/Nescris” de Adrian Silişteanu, ”Mă cheamă Costin” de Radu Potcoavă sau documentarele ”Varză, cartofi şi alți demoni”, de Şerban Georgescu, şi ”Planeta Petrila”, în regia lui Andrei Dăscălescu.
Din program vor mai face parte și o prelegere pe tema operei filosofice a lui Lucian Blaga şi două concerte cu compoziții românești și germane, primul în interpretarea muzicienilor Petra Varlan-Hein (vioară) şi Olivier Varlan (contrabas) și cel de-al doilea în interpretarea violonistului Andrei Ciobanu.
Manifestarea se va încheia cu întâlnirea unor personalități din domeniile istoric și cultural, precum cercetătorul politic Dr. Anneli Ute Gabanyi, Florian Kührer-Wielach, director al Institutului pentru Cultură şi Istorie Sud-europeană (IKGS) sau Claudiu Florian, director adjunct al ICR Berlin. Aceștia vor dezbate tema centrală a acestui an – ”Prietenia și relația bilaterală Româno-Germană – în trecut, în prezent și în viitor”, cu ocazia a 50 ani de la reluarea legăturilor diplomatice între România și Germania de Vest, 25 ani de la Tratatul de Prietenie între România și Germania şi 10 ani de la aderarea României la UE. Discuția va fi moderată de Robert Schwartz, șef al redacției de limbă română a Deutsche Welle.