Acasă Sport Cătălina Ponor, la final de carieră

Cătălina Ponor, la final de carieră

DISTRIBUIȚI

148812 – 27112017  – Final de carieră de aur pentru marea gimnastă Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică, cu 5 medalii la Jocurile Olimpice, tot atâtea la Mondiale și 13 medalii la Europene. Multipla campioană a participat, în Mexic, la ultima competiţie din cariera sa, care numără nu mai puțin de 26 de ani.

La concursul de retragere, desfășurat sâmbătă,  la Ciudad de Mexico, Cătălina Ponor a obținut medaliile de aur la exercițiile de la bârnă și sol, aparatele ei favorite, precum și argint la individual compus.

Cătălina Ponor a anunțat că se retrage la Campionatele Mondiale de la Montreal. Competiția mexicană, demonstrativă, la care a fost prezent și un alt gimnast român, Vlad Cotuna, s-a transformat, practic, într-o manifestare de simpatie pentru marea gimnastă româncă, participantă la 3 ediții ale Jocurilor Olimpice, cu o evoluție de excepție la JO de la Atena, unde a primit de 3 ori laurii olimpici pentru tot atâtea medalii de aur, precizează Agerpres.

Născută la Constanța pe 20 august 1987, Cătălina Ponor a început gimnastica la mai puțin de 5 ani, fiind descoperită de antrenorul Matei Stănei.

Suplă (1,61 m, 50 kg), frumoasă, cu o distincție a mișcării care i-au adus admirația iubitorilor sportului peste tot în lume, cea supranumită „Laleaua Neagră” a fost un model de abnegație și ambiție la nivel înalt, concurând cu rezultate excepționale timp de mai bine un sfert de secol.

Cele 23 de medalii la marile competiții, un veritabil record, în condițiile în care la feminin sunt doar 4 aparate, au încununat talentul ieșit din comun al unei sportive de referință, îndelung șlefuit în școala românească de gimnastică de tehnicieni precum Octavian Bellu și Mariana Bitang, dar și Lucian Sandu, atent secundant al ei în marile ocazii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.