Acasă Economie Casa de pensii a MApN a achitat restanțele către pensionari

Casa de pensii a MApN a achitat restanțele către pensionari

DISTRIBUIȚI

148492 – 08112017 – Casa de pensii sectorială a MApN a achitat, la 7 noiembrie, unui număr de peste 7.000 de pensionari militari, diferenţele rezultate între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele stabilite în baza Legii nr. 119/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Drepturile au fost achitate pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare.  Pentru 6.585 de pensionari, care au depus cereri până la data de 30 septembrie 2016, suma totală de plată a fost de aprox. 25,8 milioane lei, iar pentru cei 473 de pensionari care au depus cereri în perioada 1 octombrie 2016 – 30 septembrie 2017, suma totală de plată a fost de aprox. 3,5 milioane lei.

Pentru cererile depuse în perioada 1 octombrie 2017 – 31 decembrie 2017, diferenţele aferente anilor 2011 – 2013, se vor plăti într-o singură tranșă, în luna decembrie 2017.

De asemenea, Casa de pensii sectorială a MApN a achitat toate drepturile cuvenite urmașilor urmașii personalului armatei decedat ca urmare a participării la acțiuni militare, precum și ale soțului și/sau ale copiilor personalului armatei încadrat în grad de invaliditate ca urmare a participării la acţiuni militare, în conformitate cu prevederile Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.88/2016, respectiv: pensii de urmaș, indemnizații și burse de studii.

La momentul actual, la nivelul Casei de pensii sectoriale, nu există întârzieri sau restanțe la plata drepturilor cuvenite pentru beneficiarii de pensii militare de stat și alte drepturi sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.