148802 – 27112017 – În Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional a avut loc recent dezbaterea Buna guvernare, cale de creștere a rezilienței față de amenințările hibride, sub egida Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. La dezbatere, au participat reprezentanți ai Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului și ai Parlamentului României, responsabili ai vieții politice și factori de decizie, specialişti în domeniul ştiinţelor militare, experți în guvernanţă şi în politici de apărare, membri ai lumii academice, cercetători științifici, exponenți ai societății civile, cadre didactice universitare, studenți. Întâlnirea a întrunit astfel la masa dialogului de idei participanţi calificaţi, cu expertiză în domeniile puse în discuţie, autorităţi şi factori cu putere de decizie, ceea ce a creat condiţiile necesare unei manifestări cu un pronunţat caracter de specialitate. Dezbaterea a fost organizată de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România prin Secţia Ştiinţe Militare.
Cu acest prilej, AOSR a lansat în mediul public, spre reflecţie, analiză şi acţiune calificată, o temă de importanţă excepţională pentru statul român şi pentru societatea românească în ansamblul ei. Importanţa temei se impune ca o evidenţă în zilele noastre, pe fondul evoluţiilor internaţionale, din Europa, Orientul Mijlociu, Extremul Orient şi din alte regiuni ale lumii, într-o epocă marcată de tensiuni, instabilitate, tendinţe secesioniste, conflicte îngheţate ori în plină desfăşurare, de fenomenul migraţiei, de războaie, de terorism sau de grave ameninţări la adresa securităţii statelor şi a păcii şi securităţii globale. Mijloacele implicate în aceste fenomene critice comportă astăzi o mare diversitate în raport cu abordările tradiţionale – în sfera acestei diversităţi intrând şi procesele de influenţare, intoxicare informaţională, discreditare, manipulare etc. -, ceea ce conduce la concepte şi sintagme precum ”război hibrid”, ”ameninţări hibride” etc. Noile strategii şi metode, varietatea mijloacelor care sunt folosite în procesele ofensive şi în actele de agresiune de astăzi reprezintă noi provocări la adresa statelor, a securităţii naţionale a acestora, a relaţiilor internaţionale şi a păcii. Pe fondul tuturor acestor evoluţii din lumea de azi, luând în calcul amplasarea geografică, vecinătatea unor zone de conflict, punctele cu potenţial conflictual, datele geo-strategice, istorice, politice şi economice care o definesc, România trebuie să-şi evalueze vulnerabilităţile şi ameninţările externe şi interne, în vederea creşterii rezilienţei în faţa potenţialelor riscuri şi a asigurării securităţii naţionale. În aceste condiţii, rezilienţa şi securitatea naţională trebuie să fie, mai mult decât oricând, o prioritate absolută a oricărei guvernări, care reclamă strategii, iniţiative şi acţiuni sinergice la nivelul instituţiilor statului.
Într-un cadru general de largă acoperire tematică, dezbaterea a acordat prioritate următoarelor puncte: Fizionomia agresiunilor hibride, Creșterea rezilienței naționale față de întreg spectrul amenințărilor, Componentele și direcțiile de acțiune specifice bunei guvernări, Relația dintre buna guvernare și reziliența națională, Reducerea vulnerabilităților sistemului social și creșterea rezilienței și Importanţa culturii de securitate pentru creşterea rezilienţei.
Manifestarea a fost deschisă de prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi iniţiatorul proiectului ”Dezbaterile AOSR”, care a relevat importanţa temei în actualul cadru geopolitic, definit de tensiuni şi conflicte, într-o lume marcată de violenţă, agresiuni militare, războaie şi terorism. O importanţă cu totul aparte o prezintă tema şi realităţile definite de aceasta, în speţă ameninţările hibride, pentru România, aflată într-o zonă geografică şi geo-politică de mare sensibilitate, cu evoluţii care presupun o serie de riscuri şi vulnerabilităţi. Rezilienţa şi securitatea naţională, a subliniat profesorul Badea, trebuie, de aceea, să fie un obiectiv prioritar al instituţiilor statului, o preocupare permanentă a acestora în condiţiile instabilităţii regionale şi globale, ale diversificării mijloacelor de influenţare şi ale schimbării de paradigmă în materie de desfăşurare a relaţiilor internaţionale şi a conflictelor.
Discuţiile au fost moderate de gen. (r) prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, preşedintele Secţiei Ştiinţe Militare a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, cel care a propus tema dezbaterii şi a coordonat organizarea evenimentului.
Intervenţiile participanţilor au analizat, de pe poziţii specifice, fenomenul ameninţărilor hibride, modul în care acestea implică securitatea şi stabilitatea României, au prezentat strategiile, măsurile şi iniţiativele puse în aplicare pentru contracararea ameninţărilor şi pentru asigurarea securităţii ţării şi au avansat o serie de propuneri în abordarea domeniului, la nivel conceptual, politic şi practic. Dincolo de diversitatea perspectivelor în analizarea fenomenului, opiniile exprimate au fost convergente în ideea necesităţii şi priorităţii creşterii rezilienţei faţă de ameninţările hibride prin intermediul bunei-guvernări, ea însăşi o necesitate la nivel naţional.
Prin faptul că a concentrat participarea unor decidenţi, experţi şi specialişti în domeniu, cadre didactice din învăţământul superior de specialitate (Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I”) şi cercetători ştiinţifici, dezbaterea s-a desfăşurat la un nivel academic şi de înaltă expertiză, susțin organizatorii.