148682 – 20112017 – Un raport publicat în data de 20 noiembrie de Comisia Europeană arată că, la doar un an de la lansarea Agendei urbane a UE și a celor 12 parteneriate tematice, au fost obținute deja rezultate. Parteneriatele, care reunesc orașe, state membre, instituții europene și reprezentanți ai societății civile, acționând în condiții de egalitate, sunt toate operaționale, iar patru dintre ele sunt în curs de a-și finaliza planurile de acțiune (cele privind integrarea migranților, locuințele, calitatea aerului și lupta contra sărăciei).
Potrivit raportului, Agenda urbană a determinat relansarea, la nivel național, a interesului pentru chestiunile urbane și a consolidat, la nivel european, coerența diferitelor politici ce au o dimensiune urbană. În ceea ce privește orașele, acestea s-au afirmat drept actori principali în elaborarea politicilor care vizează în mod direct atât zonele urbane, cât și pe locuitorii acestora.
Comisarul pentru politică regională Corina Crețu: ”Cu ajutorul Agendei urbane, lucrăm împreună pentru ca orașele noastre să devină mai inovatoare, mai primitoare și să ofere condiții cât mai bune de trai. Agenda urbană facilitează o mai bună coordonare a eforturilor comune pentru a deveni lideri în combaterea poluării atmosferice și a ne atinge obiectivele din cadrul Acordului de la Paris. Cooperarea cu orașele, în interesul lor, aduce Europa mai aproape de cetățeni, iar acest lucru este esențial acum, când ne aflăm în plină dezbatere a viitorului Uniunii noastre”.
Un bilanț general al Agendei urbane va fi publicat de Comisia Europeană în 2019. Până la momentul respectiv însă, acest prim raport va contribui semnificativ la dezbaterea privind viitorul finanțelor UE, în special în ceea ce privește modul în care orașele primesc și gestionează fondurile Politicii de coeziune, sau modalitatea de a integra mai bine grupurile vulnerabile, inclusiv migranții, cu sprijinul financiar al UE.