148333 – 30102017 – Urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, în ultimele 24 de ore au fost semnalate efecte la nivelul a 40 localități din 17 județe – Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Giurgiu, Harghita, Maramureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, cele mai multe privind blocarea căilor rutiere din cauza căderii unor arbori pe carosabil, lipsa energiei electrice sau căderea acoperișurilor unor clădiri.
Referitor la circulația pe drumurile publice, două drumuri naționale și un drum județean sunt închise circulației rutiere – DN 12C între localitățile Bicaz Chei și Gheorgheni, DN 13B între localitățile Gheorgheni și Praid și DJ 175B între localitățile Pojorâta și Crucea. La aceste tronsoane de drum se adaugă DN 67C-Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, DN7C Transfăgărășan, pe tronsonul Piscu Negru – Bâlea-Cascadă, care au fost închise în acest sfârșit de săptămână.
Ministerul Afacerilor Interne rămâne în continuare mobilizat prin prezența în teren a polițiștilor, jandarmilor și a pompierilor.
MAI reia recomandarea adresată cetățenilor de a consulta aplicația DSU pentru a se informa în timp util asupra condițiilor meteorologice și situației drumurilor.
Situația de la nivel național este monitorizată permanent prin Centrul Național de Conducere Integrată din Ministerul Afacerilor Interne.