Acasă Social Va lua ființă Avocatul Copilului

Va lua ființă Avocatul Copilului

DISTRIBUIȚI
foto:rfi.ro

 148103 – 12102017 – 

foto:rfi.ro

Guvernul a aprobat înființarea Avocatului Copilului, ca structură distinctă în cadrul instituției Avocatul Poporului, care se va ocupa exclusiv de protecția drepturilor copilului.

Până acum, problematica drepturilor copilului era inclusă într-un domeniu mai larg care viza copiii, familia, tinerii, pensionarii și persoanele cu handicap.

Noua structură va putea primi și soluționa plângerile individuale făcute de copii sau de reprezentanți ai acestora față de instituții publice din domeniul sănătății, educației și protecției speciale a copilului. Ulterior, Avocatul Copilului va verifica instituțiile publice reclamate.

În plus, acesta va realiza studii/evaluări pentru a stabili gradul în care autoritățile administrației publice centrale sau locale, dar și specialiștii sau persoanele fizice din România respectă, în fapt, drepturile copilului.

Actul normativ prevede înființarea a 18 noi posturi în cadrul noii structuri, începând cu 1 ianuarie 2018, dintre care patru posturi în aparatul central al Avocatului Poporului și câte un post pentru fiecare birou teritorial. Persoanele respective vor instrumenta exclusiv dosarele și cazurile care vizează problematica drepturilor copilului.

Prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul respectă recomandarea de țară făcută României de Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului de la Geneva, având în vedere că instituția Avocatului Poporului este organizată și funcționează în conformitate cu Principiile de la Paris, conform cărora statele membre sunt încurajate să creeze sau să consolideze instituțiile naționale, cărora să le confere un mandat cât mai amplu posibil în promovarea și protecția drepturilor omului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.