Acasă Politic Tudose zice că pleacă

Tudose zice că pleacă

DISTRIBUIȚI

 148046 – 09102017 – Potrivit unor informații de ultimă oră, în acest moment este tensiune maximă în PSD. Nemulțumirea acestuia a apărut după apariţia sondajului făcut de institutul Avangarde, care arată că Guvernul s-a prăbuşit brusc la capitolul încredere, de la 40% la 27%. Antena 3, care citează voci din partid, susține că sondajul a fost comandat de Liviu Dragnea ca să justifice o remaniere în scurt timp.

Tot Antena 3 mai anunță că prim-ministrul Mihai Tudose este supărat că ședința BPN de luni a fost pusă intenționat la o oră la care el nu poate ajunge, fiind la întâlnirea cu reprezentanții NATO. Tudose a ameninţat că va demisiona.

”Premierul l-a acuzat pe Liviu Dragnea ca incearca sa-i faca aceeasi evaluare pe care i-a facut-o lui Grindeanu, iar apoi cu Darius Valcov sa incerce sa-l dea jos. Tudose a amenintat ca isi da demisia si i-a spus ca daca crede ca face bine PSD-ului schimbarea a doi premieri…”, a mai afirmat sursele.

Marius Pieleanu a prezentat vineri, la Antena 3, un sondaj Avangarde potrivit caruia cota de incredere a romanilor in guvernul PSD-ALDE condus de Mihai Tudose a scazut in ultima luna si se afla undeva la 25-26%. El a remarcat insa ca a crescut cota de incredere de care se bucura Tudorel Toader. Pieleanu este unul dintre sociologii foarte apropiati de conducerea PSD.

Pe Dragnea nu-l interesează

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susține însă că nu are nicio problemă în relaţia sa prim-ministrul Mihai Tudose şi că nu este interesat de sondaje în perioada dintre campaniile electorale. ”Eu, în general, nu comentez sondajele pentru că orice sondaj care apare este contestabil. (…) Am mai văzut de asemenea şi nişte alegaţii ale unui mare analist şi consultant politic, pe care le resping cu hotărâre, că eu aş fi comandat acel sondaj. N-am reuşit să înţeleg exact de ce. (…) Din partea mea, nu am nicio problemă în relaţia cu Mihai Tudose. În schimb, pe mine nu m-a interesat niciodată şi nu mă interesează nici acum, între campaniile electorale, cum stă un membru al Guvernului, cum stau eu sau oricine altcineva din Guvern sau din partid. Ceea ce mă interesează: cota pentru PSD să fie înaltă şi e înaltă, cota de încredere în programul de guvernare să fie înaltă şi e înaltă, şi ca programul de guvernare să se implementeze”, a spus Dragnea, la Parlament, conform Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.