Acasă Externe Agenda Europeana Theresa May cere sprijinul UE

Theresa May cere sprijinul UE

DISTRIBUIȚI

 148238 – 19102017 – Premierul britanic Theresa May a cerut joi liderilor statelor  membre ale Uniunii Europene să continue negocierile pentru Brexit, deși aceștia vor decide probabil, vineri, să nu aprobe începerea în paralel a tratativelor pentru relațiile dintre Londra și Bruxelles după retragerea Regatului Unit din UE.

„Ar trebui să fim optimiști și ambițioși referitor la ceea ce putem realiza, deoarece împărtășim un set de convingeri fundamentale în liberul schimb, în concurența riguroasă și loială, în drepturile puternice ale consumatorilor și în standardele de reglementare ridicate”, a spus May, citată de Reuters, la dineul care a încheiat prima zi a summitului UE de la Bruxelles. „Pe lângă asta, vreau să fie foarte clar că Regatul Unit se angajează necondiționat la păstrarea securității Europei”, a adăugat aceasta.

O poziție clară a liderilor europeni în privința deblocării negocierilor ar ajuta-o pe Theresa May să facă față criticilor din țara sa. Ea s-a referit la „contextul politic dificil” cu care se va confrunta dacă revine de la Bruxelles fără niciun rezultat.

Summitul de la Bruxelles va formula vineri o apreciere a stadiului negocierilor pentru Brexit, iar textul convenit deja de miniștrii de externe afirmă că progresele nu sunt suficiente pentru deschiderea discuțiilor despre ceea ce va urma după ieșirea britanicilor din Uniunea Europeană. Reuters apreciază că șansele unor modificări în ultimul moment ale documentului sunt reduse. Regatului Unit i se va oferi, cel mai probabil, un termen în decembrie pentru a face concesii legate de Brexit, înainte de începerea tratativelor post-Brexit. Sursa: AGERPRES

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.