147919 – 02102017 – Se prezumă că stresul poate fi unul dintre principalii factori declanşatori ai celulelor cancerigene în corpul nostru, iar riscul poate fi redus prin tehnici şi meditaţii de relaxare. Printre altele, este demonstrat ştiinţific că yoga este una dintre cele mai benefice modalităţi prin care putem detensiona, nu atât grupele de muşchi ce alcătuiesc corpul uman, cât mai ales sistemul nervos, care este adeseori supraîncărcat, şi astfel să prevenim apariţia cumplitei maladii.
În opinia profesorului de yoga Dana Țupa, prin asane (poziţiile yoga) ne putem întări sistemul imunitar, ne reglăm tensiunea arterială, ne gestionăm greutatea corpului, reducem inflamaţiile şi, în general, ne păstrăm o stare de spirit pozitivă. “Fiecare suntem purtători de gene care predispun la cancer, însă ţine şi de noi dacă le declanşăm în corp sau le ţinem adormite toată viaţa. Alimentaţia, gradul de stres, depresia, starea generală de sănătate – toate acestea contribuie major la reducerea riscului apariţiei cancerului în corp, iar prin yoga, toţi aceşti indicatori sunt foarte atent controlaţi şi îmbunătăţiţi”, explică profesorul.
Cum ar putea ajuta yoga la prevenirea apariţiei cancerului?
- Yoga întărește sistemul imunitar
“Un sistem imunitar puternic nu ne ţine departe doar de viruşi mai mult sau mai puţini inofensivi, precum cei gripali din timpul iernii, dar este mecanismul care controlează şi echilibrează starea noastră generală de sănătate. Eşecul unui sistem afectează şi funcţionalitatea altuia, de aceea dacă un sistem imunitar este slab, celulele cancerigene se pot activa şi se pot răspândi mult mai uşor în tot corpul. Prin yoga, prin practicarea diferitelor asane, tehnici de respirație și meditație, sunt scăzuţi hormonii de stres care afectează imunitatea, plămânii şi tractul respirator sunt favorizaţi, iar procesul de detoxifiere a organismului este accelerat. Înmagazinarea în corp a unei cantităţi mari de toxine poate favoriza apariţia şi răspândirea cancerului”, explică Dana Ţupa.
- Yoga reglează tensiunea arterială
“Milioane de oameni din întreaga lume suferă de hipertensiune arterială, riscând apariţia bolilor cardiovasculare, precum atacul de cord sau accidentul vascular cerebral. De asemenea, hipertensiunea poate creşte considerabil riscul apariţiei cancerului. Yoga este o modalitate foarte bună de a atenua aceste scenarii nefericite. Efectuarea diferitelor poziții reglează tensiunea arterială prin stimularea relaxării în corpul nostru. De asemenea, yoga păstrează arterele flexibile și elastice în corpul nostru, pentru a conduce în mod sănătos fluxul sanguin prin corp”, afirmă profesorul.
- Gestionarea greutății
“Supraponderalitatea şi obezitatea sunt probleme grave de sănătate cu care tot mai mulţi oameni se confruntă, în special cei tineri. Excesul de greutate creşte, de asemenea, riscul apariţiei de boli foarte grave, inclusiv cancerul. Yoga este o metodă eficientă care ne ajută să ne păstrăm în parametri normali greutatea, la îmbunătăţirea digestiei, la eliminarea toxinelor, la schimbarea mentalităţilor pentru a face alegeri sănătoase în ceea ce priveşte regimul alimentar şi nu numai. De asemenea, practicarea yoga îmbunătăţeşte flexibilitatea şi rezistenţa fizică, permiţând să efectuăm şi alte activităţi cotidiene, fără a ne obosi prea tare”, conchide profesorul.