Acasă Economie INVEST Romania la Dubai

INVEST Romania la Dubai

DISTRIBUIȚI
foto:mae.ro
foto:mae.ro

148256 – 23102017 –   Secretarul de Stat pentru afaceri bilaterale Globale, Monica Gheorghiță, a participat, la 22 octombrie 2017, la o acțiune de promovare a investițiilor străine în România și de prezentare a INVEST Romania, organizată de Consulatul General al României la Dubai și Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Evenimentul este conex turneului Harry-Ilan Laufer, ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, care se desfășoară, în perioada 21 – 29 octombrie 2017, în regiunea Golfului (Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar și Kuweit).

Inițiativa prezentării INVEST Romania la Dubai reprezintă o continuare a demersurilor de consolidare a cooperării economice româno-emirateze, în perspectiva creșterii nivelului schimburilor comerciale bilaterale, dezvoltării volumului și varietății produselor românești exportate, a unei mai bune interconectări a celor două medii de afaceri, precum și atragerii de investiții emirateze în România.

Secretarul de Stat a participat la rundele de convorbiri ale delegației române, condusă de ministrul Harry-Ilan Laufer, cu demnitari locali, reprezentanți ai fondurilor de investiții și ai mediului de afaceri, axate pe identificarea domeniilor strategice de investiții și inițierea de noi proiecte de cooperare în domenii de interes comun. Cu acest prilej, a fost realizată o amplă prezentare a avantajelor macroeconomice ale țării noastre și a măsurilor guvernului de la București pentru promovarea mediului de afaceri în România, cu un accent important asupra regimului taxelor și impozitelor.

În contextul vizitei la Dubai, Monica Gheorghiță a avut o întrevedere bilaterală cu Abdul Rahman Al-Mataiwee, secretar de Stat, directorul Biroului Afaceri Diplomatice din Ministerul Afacerilor Externe al Emiratului Dubai. Discuțiile s-au concentrat pe analizarea stadiului evoluțiilor bilaterale, în principal agenda politico-diplomatică și cooperarea în cadrul organismelor internaționale, precum și dezvoltările recente în dosarele regionale și internaționale de interes.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.