Acasă Anchete Interne Începe campania electorală

Începe campania electorală

DISTRIBUIȚI

148212 – 19102017 – Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, în calitate de președinte al Comisiei Tehnice Centrale pentru organizarea alegerilor locale parțiale din 5 noiembrie 2017, a convocat miercuri, 18 octombrie a.c., la sediul MAI, o primă întrunire a acestei comisii. În contextul în care duminică, 22 octombrie a.c., începe campania electorală, oficialul MAI s-a asigurat că toate activitățile sunt îndeplinite conform termenelor cuprinse în Calendarul electoral, aprobat prin Hotărâre de Guvern.

În ceea ce privește documentația privind achiziția centralizată pentru ștampilele cu mențiunea VOTAT, timbrele autocolante și plicurile transparente, aceasta este în procedură de avizare și aprobare. De asemenea, au fost făcute demersurile către Ministerul Finanțelor Publice pentru deschiderea de credite bugetare pentru instituțiile prefectului și pentru unitățile cu responsabilități în desfășurarea procesului electoral.

Pentru planificarea, organizarea și coordonarea activităților din domeniul ordinii și siguranței publice, la nivelul MAI a fost realizat un Plan de măsuri care vizează atât perioada premergătoare, cât și cea în care se desfășoară alegerile locale parțiale.

”Solicit tuturor structurilor de asigurare a ordinii publice atenție sporită, astfel încât acest proces electoral să se desfășoare în condiții de maximă siguranță” a precizat ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan.

La această primă ședință a Comisiei Tehnice Centrale pentru organizarea alegerilor locale parțiale au participat, în sistem de videoconferință, prefecții din județele implicate în procesul electoral din 5 noiembrie a.c.

Alegerile locale parțiale se vor desfășura în 17 localități din 13 de județe ale țării. Pentru primari, vor fi alegeri în municipiul Deva – județul Hunedoara, precum și în comunele Bocsig – județul Arad, Nicșeni – județul Botoșani, Călărași – județul Cluj, Pantelimon și Bărăganu – jud. Constanța, Telești – județul Gorj, Balș – județul Iași, Bîrghiș – județul Sibiu, Drăgoiești – județul Suceava, Cervenia, Poieni, Salcia – județul Teleorman, Checea – județul Timiș, Oșești – județul Vaslui și Vlădești – județul Vâlcea. Totodată, vor fi organizate alegeri parțiale pentru Consiliul Local din comuna Mereni, județul Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.