Acasă Anchete Interne IGSU amendează, dar problemele mari rămân

IGSU amendează, dar problemele mari rămân

DISTRIBUIȚI

148335 – 30102017 – În ultimii doi ani, numărul solicitărilor privind emiterea avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu a înregistrat o creștere de 84 %, anunță IGSU. Peste 100 de obiective au fost închise de pompieri și alte 353 și-au suspendat activitatea.

Acțiunile preventive derulate la nivel național, în perioada noiembrie 2015 – octombrie 2017, au fost orientate cu precădere asupra obiectivelor care înregistrează un aflux de persoane și pentru care sunt necesare măsuri sporite de securitate la incendiu.

Astfel, inspectorii de prevenire au derulat 23.618 controale la cluburi, baruri, discoteci, săli aglomerate, mall-uri, unități turistice de cazare, precum și la cele de comerț și alimentație publică. În urma acţiunilor derulate în teren, au fost aplicate 16.871 amenzi, în cuantum de 58.093.176 lei. O mare parte dintre controalele în cluburi și alte localuri publice s-au realizat inopinat, preponderent în timpul nopții, pentru a fi constatate și înlăturate neregulile care ar fi putut pune în pericol viața ocupanților.

Principalele nereguli identificate de specialiștii în domeniul apărării împotriva incendiilor au constat în: improvizații la instalația electrică, nemarcarea cu iluminat de siguranță a căilor de evacuare și a hidranților interiori, deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, neefectuarea lucrărilor de întreținere și de reparare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor.

Ulterior aprobării actului normativ care reglementează criteriile pentru aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționării, 113 dintre obiectivele verificate au fost închise pentru încălcări grave privind securitatea la incendiu. Cele mai multe obiective închise au fost din categoriile cluburi, discoteci, comerț și alimentație publică. Alte aproximativ 353 obiective au luat decizia proprie de a-și suspenda activitatea, întrucât nu erau îndeplinite cerințele de conformare la foc. Dintre obiectivele închise de către pompieri, doar 65 au fost redeschise, după ce au fost îndeplinite măsurile de siguranță pentru utilizatori și astfel a fost obținută autorizația de securitate la incendiu.

Specialiștii în prevenire recurg la implementarea acestei măsuri atunci când, pe timpul verificărilor, constată depășirea numărul de utilizatori cu peste 10%, desființarea sau reducerea căilor de evacuare ori desființarea instalațiile speciale de stingere, detectare, semnalizare și avertizare, precum și alte încălcări grave care amenință viața ocupanților.

În condițiile modificării cadrului legislativ privind obținerea avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu, în perioada de referință se constată o creștere cu 84% a numărului solicitărilor pentru eliberarea acestor documente administrative. Pentru categoriile de construcții care înregistrează un aflux de persoane, au fost emise 5.844 avize și autorizații de securitate la incendiu.

Din evidențele inspectoratelor pentru situații de urgență, la nivel național există 42.710 cluburi, baruri, discoteci, săli aglomerate, mall-uri, unități turistice de cazare, de comerț și de alimentație publică, dintre care pentru 3.687 (9%) este necesară obținerea autorizației de securitate la incendiu. Celelalte obiective se regăsesc în situația în care și-au obținut autorizația sau în situația în care nu necesită obținerea acesteia.

Amintim faptul că prin obținerea autorizaţiei de securitate la incendiu se certifică îndeplinirea cerinţei fundamentale – securitate la incendiu (existența căilor de evacuare, a instalațiilor speciale de stingere, detectare, semnalizare sau desfumare, a celor de iluminat și a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor etc).

În ceea ce privește construcțiile care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, IGSU și structurile subordonate reiterează necesitatea intrării în legalitate a acestor categorii de construcții și derulează permanent întâlniri cu reprezentanții autorităților publice locale.

Schimbări legislative

În ultimii doi ani, specialiștii IGSU au depus eforturi pentru revizuirea cadrului legislativ, fiind reglementate multe dintre aspectele care îngreunau procesul de avizare și autorizare a construcţiilor, cu costuri mari din partea beneficiarilor, fără a afecta, totuşi, nivelul de securitate a cetăţenilor.

Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor reglementează activitatea de prevenire a incendiilor și stabilește atât măsurile necesare, cât și atribuțiile ce revin unităților administrativ teritoriale, operatorilor economici și instituțiilor statului, proiectanților, utilizatorilor construcțiilor, cât și răspunderea juridică în acest domeniu.

Încă din luna iulie a anului 2015, instituția noastră a manifestat preocupare pentru implementarea mai multor modificări asupra actului normativ, prin creșterea cuantumului amenzilor pentru încălcările privind securitatea la incendiu. Spre exemplificare, înainte de actualizarea legii, cuantumul amenzii pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu era cuprins între 2.500 lei și 5.000 lei, iar o mare parte dintre persoanele fizice și juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente și care prezentau această încălcare ajungeau să plătească, în termen de 48 de ore, suma de 1.250 lei. În acest moment, punerea în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu se sancționează cu amendă cuprinsă între 20.000 lei și 50.000 lei.

Ulterior tragicului incident de la Colectiv, IGSU a continuat seria modificărilor legislative care să consolideze siguranța cetățenilor și să întărească rolul de autoritate în domeniu. Astfel, la 3 noiembrie 2015 a fost aprobată Hotărârea Guvernului 915 care stabilea criteriile în baza cărora putea fi pusă în aplicare măsura complementară de oprire a funcţionării la spațiile cu destinaţia de comerţ, cultură sau turism cu suprafețe desfășurate mai mari de 200 mp și care prezintă încălcări grave la cerința fundamentală de securitate la incendiu.

Potrivit legislaţiei europene şi naţionale, pentru îndeplinirea cerinţei fundamentale – securitate la incendiu, construcţiile trebuie să fie proiectate și executate, astfel încât pe timpul unui incendiu să limiteze propagarea focului şi a fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi, dar mai ales să garanteze securitatea persoanelor și părăsirea construcției de către aceștia în condiții de siguranță.

Pentru revizuirea cadrului legislativ de reglementare a activității de avizare-autorizare, IGSU a depus eforturi pentru actualizarea unei alte Hotărâri de Guvern, care stabilește categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi autorizării. Actul normativ modificat (HG 571/2016) a urmărit direcţionarea acestei activități doar către obiective care necesită măsuri suplimentare din punct de vedere al securităţii la incendiu şi echiparea corespunzătoare cu instalaţii de protecţie la incendiu.

Pentru unele destinații, valoarea de referinţă (reprezentantă de suprafaţă) s-a mărit, în corelare cu prevederile tehnice specifice, iar pentru cele care au impus o atenție sporită, din punct de vedere al riscului la incendiu, actul normativ stipulează arii cum ar fi 100 mp pentru spaţiile publice amenajate la subsol, demisol sau la mansardă, 150 mp pentru cele de învăţământ, supraveghere, îngrijire sau cazare/adăpostire copii preşcolari, elevi, studenţi, bătrâni, persoane cu dizabilităţi sau lipsite de adăpost, ori 200 mp pentru spaţii cu destinaţia comerţ, producţie şi depozitare, dispuse în clădiri de locuit colective.

Măsurile adoptate de IGSU pentru eficientizarea procesului de avizare-autorizare a construcțiilor privind securitatea la incendiu au avut drept scop scăderea costurilor administrative, dar şi scăderea numărului solicitărilor şi a perioadei pentru eliberarea avizului/autorizaţiei, fără ca toate aceste aspecte să diminueze nivelul de securitate.

Astfel, s-a procedat la scoaterea din circuit a monopolului deținut de un număr restrâns de firme și experți, prin eliminarea unor documente din componența dosarului (rapoartele de expertiză tehnică, memoriile tehnice, piesele desenate pentru instalațiile utilitare și alte documente în baza cărora sunt introduse pe piață produsele pentru construcții) și menținerea doar a documentațiilor tehnice (agremente și certificate de conformitate) ale instalațiilor de protecţie împotriva incendiilor.

Totodată, au fost reglementate situaţiile care vizau obținerea actului administrativ, atunci când se operau recompartimentări sau alte modificări asupra unei clădiri pentru care s-a obținut autorizația de securitate la incendiu. Prin intermediul modificărilor legislative, la acest moment, se conformează la foc doar spațiile asupra cărora s-a intervenit, fără a fi necesară reautorizarea întregii construcții.

De asemenea, la nivelul instituției a fost elaborat Ghidul de avizare-autorizare, aplicație online care vine în sprijinul tuturor factorilor cu atribuții în solicitarea și obținerea acestui act administrativ. Prin intermediul acesteia, cei interesați pot determina necesitatea de a obține autorizația de securitate la incendiu pentru construcțiile noi sau pentru cele existente la care se execută lucrări de modificare și/sau schimbare a destinației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.