Acasă Social Aparare Helvig: SRI a încheiat orice fel de legătură cu trecutul nefast de...

Helvig: SRI a încheiat orice fel de legătură cu trecutul nefast de dinainte de 1989

DISTRIBUIȚI
foto:romaniatv.net
foto:romaniatv.net

 147990 – 05102017 –  Directorul general al SRI, care s-a aflat joi, 5 octombrie, la Timisoara, la Universitatea de Vest, pentru deschiderea Masterului ”Studii de Securitate Globală”, a transmis un mesaj şi către Comisia parlamentară de control a activităţii Serviciului pe care îl conduce, care în ultima perioadă şi-a intensificat acţiunile, pornind de la dezvăluirile fostului ofiţer Daniel Dragomir. ”SRI este astăzi în afara oricăror jocuri de putere”, a subliniat Hellvig, precizând că a fost un proces de câţiva ani pentru ca Serviciul să ajungă în această situaţie. El a mai afirmat că şi-a exprimat întotdeauna deschiderea faţă de controlul asupra Serviciului manifestat prin Comisia parlamentară, dar a lansat şi un avertisment. ”Mă aştept ca acest control să nu se transforme într-un instrument cu miză politică sau mediatică”, a avertizat Hellvig, susţinând că ”este obligatoriu ca Servicul să beneficieze de un cadru legal complet şi modernizat”.

Directorul SRI a revenit cu solicitarea adoptării în Parlament a pachetului de legi pentru securizatea naţională.

De asemenea, Helvig a ținut să precizeze că SRI a încheiat orice fel de legătură cu trecutul nefast de dinainte de 1989. El a subliniat faptul că SRI a predat CNSAS toate dosarele referitoare la cadre stabilite prin sentințe judecătorești ca fiind ”lucrători ai Securității”. ”În ciuda numeroaselor afirmații vehiculate deliberat, pot spune cu toată responsabilitatea că SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast de dinainte de 89 și că întreaga activitate este guvernată de principii și valori pe care le respectăm în orice împrejurare. De exemplu, s-a vorbit în aceste zile despre achetarea dizidentului inginer Gheorghe Ursu. Au trecut 32 de ani de atunci. Au trecut 30 de ani și de la evenimentele din Brașov 1987. Și sunt de acord că trebuie făcută odată lumină în aceste cazuri. Iar eu voi face tot ce ține de mine pentru acest lucru. Vă anunț în premieră că am finalizat, în cadrul unor structuri interne specializate, procedurile pentru a putea preda către CNSAS și anumite documente care nu au putut fi predate până acum, potrivit legii, și care sper că vor lămuri aspecte importante legate de trecutul controversat. De fapt, conform legii, SRI a predat CNSAS toate dosarele solicitate de Consiliu, referitoare la cadre stabilite prin sentințe judecătorești ca fiind ‘lucrători ai Securității’. Ne-am propus o reevaluare a tuturor dosarelor care sunt în arhiva centrală”, a declarat Hellvig, care a precizat că ”generația dumneavoastră are dreptul să cunoască și să înțeleagă trecutul pentru a putea construi împreună viitorul”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.