148189 – 18102017 –Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, poate fi suspendat, după ce a refuzat de două ori să semneze numirea unui ministru. Decizia a fost luat de Curtea Constituţională a Republicii Moldova.
Președintele țării, Igor Dodon, poate fi suspendat temporar din funcție, iar atribuțiile sale vor fi preluate de președintele Parlamentului sau șeful Legislativului, în cazul în care acesta refuză deliberat să-și execute atribuțiile constituționale de numire în funcție a candidatului propus la șefia Ministerului Apărării. Acest lucru a fost anunțat marti de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova, care face trimitere la prevederile Constituție.
”Refuzul președintelui de a-și executa obligațiile constituționale constituie imposibilitate temporară de a-și exercita atribuțiile și justifică instituirea interimatului funcției care se asigură, în ordine, de președintelui Parlamentului sau de prim-ministru pentru exercitarea acestor obligații constituționale ale președintelui”, se arată în încheierea Curții. – sursa: Realitatea.net