148275 – 24102017 – Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a fost primit luni, 23 octombrie 2017, de către președintele Statului Israel, Reuven Rivlin, cu ocazia vizitei oficiale pe care șeful diplomației române o efectuează în perioada 22-24 octombrie 2017, în Statul Israel.
Cei doi demnitari au evocat legăturile tradiționale de prietenie dintre cele două țări și au evidențiat nivelul excelent al cooperării dintre România și Statul Israel, consolidate pe parcursul a 69 de ani de relații diplomatice neîntrerupte. În context, ministrul afacerilor externe a apreciat dinamica deosebită a contactelor bilaterale, atât la nivel diplomatic, cât și la nivelul parlamentelor și a comunităților oamenilor de afaceri, arătând că aprofundarea cooperării cu Israelul constituie o prioritate pentru Guvernul României.
În cadrul convorbirilor a fost pus accentul pe diversificarea cooperării economice și sectoriale, în perspectiva reluării celei de-a treia sesiuni a consultărilor interguvernamentale româno-israeliene. O atenție particulară a fost acordată problematicii combaterii anti-semitismului şi promovării educaţiei pe această linie.
Agenda discuțiilor a cuprins şi aspecte ale cooperării în cadrul instituțiilor multilaterale, precum şi un schimb de opinii cu privire la problemele internaționale de interes major şi la evoluțiile regionale, mai ales perspectivele Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, respectiv criza din Siria, Irak și regiunea Golfului, precum și perspectivele acordului nuclear cu Iranul.
Programul a cuprins și o vizită la memorialul Martirilor și Eroilor Holocaustului, Yad Vashem, unde ministrul a depus o coroană de flori, în sala „Aducerii Aminte”.
Ministrul Teodor Meleșcanu a avut și o întâlnire cu arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
În perioada 22-23 octombrie 2017, șeful diplomației române a mai avut întâlniri cu Gilad Erdan, ministrul pentru afaceri strategice, securității publice și informațiilor, Tzipi Hotovely, ministrul adjunct al afacerilor externe, Yoseph Yonah, președintele grupului de prietenie Israel-România din Knesset, precum și cu ambasadorul Colette Avital, secretarul general al Organizației Mondiale Evreiască pentru restituirea Proprietăților. De asemenea, a avut o întâlnire festivă cu reprezentanți ai comunității israelienilor de origine română, în cadrul căreia a înmânat decorațiile conferite de președintele României, Klaus Iohannis, consulilor onorifici ai României în Statul Israel, Benjamin Baratz, Herman Bercovici precum și lui Alexander Landesberg.