147972 – 05102017 – Vineri, 6 octombrie, de la orele 12.00, în Baza 86 Aeriană ”Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, județul Călărași, va avea loc ceremonia oficială de recepție a unei noi serii de trei aeronave multirol F-16 Fighting Falcon. Ceremonia se va desfăşura în prezența secretarului de Stat Mircea Dușa, șeful Departamentului pentru politica de apărare și planificare, a generalului-locotenent Laurian Anastasof, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene şi a unei delegaţii portugheze condusă de secretarul de stat pentru apărare din Republica Portugalia, Marcos Perestrello.
La finalul ceremoniei, cei doi secretari de Stat se vor întâlni cu detaşamentul portughez dislocat în această perioadă din Baza Aeriană 5 Monte Real în Baza 86 Aeriană Borcea.
Prin preluarea celor trei aeronave, Forțele Aeriene Române finalizează Faza I de introducere în serviciu a avioanelor multirol.