Acasă Externe Agenda Europeana Cătălin Ivan: Putem fi demni în Europa, cu o voce puternică, sau...

Cătălin Ivan: Putem fi demni în Europa, cu o voce puternică, sau mici, măcinaţi de interese mărunte şi meschine

DISTRIBUIȚI

148232 – 19102017 – Europarlamentarul Cătălin Ivan se arată îngrijorat de lipsa de acţiune a României față de foarte apropiata preluare de către ţara noastră a președinției Consiliului Uniunii Europene. Eurodeputatul român afirmă că este deja foarte târziu pentru alcătuirea unei agende de lucru. ”În punctul în care ne aflăm astăzi riscăm să pierdem o șansă uriaşă de a pune, pentru prima dată, teme de interes pentru românii din ţară sau din afară pe agenda dezbaterilor europene. Timp de un an şi jumătate începând cu mijlocul anului viitor, România va fi implicată direct în gestionarea celor mai importante dosare şi va avea ocazia să impună subiecte de interes naţional. Ce este cel mai grav şi riscă să compromită total această şansă unică este lipsa unui proiect european al României. Fără acest proiect, ne vom rezuma doar la a gestiona onorabil agenda europeană în interesul altor state membre ale Uniunii.” explică europarlamentarul român.

Privind în contextul celor zece ani împliniți de la aderarea României la UE, eurodeputatul constată că ”la zece ani de la aderare putem spune că am plecat cu stângul pe acest drum. Ne-am mulţumit să ajungem la masa celor 28, dar nu am avut o idee clară a intereselor noastre. Nu am ştiut şi nu ştim nici astăzi de ce vrem să fim membri ai marii familii europene. Parlamentul naţional ar fi trebuit să aibă nenumărate dezbateri şi să fi votat de câţiva ani un proiect european al ţării noastre care să se fi materializat într-un mandat ferm pentru toţi oficialii români din ţară sau de la Bruxelles, de la Preşedintele ţării, prim ministru şi pâna la cei 32 de europarlamentari.”.

În opinia sa, principalul motiv pentru care România este actualmente complet nepregătită pentru preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, îl reprezintă agenda publică saturată de subiecte artificiale. ”Privesc cu amărăciune şi o oarecare deznădejde la prăpastia dintre agenda unor lideri de partide, înalţi oficiali ai statului român, şi ceea ce ar trebui să fie agenda reală a României. Gâlceava permanentă din politica naţională, hărţuirea continuă a Guvernului de către propriul partid, zgomotul infernal pentru subiecte mici, acţiuni în forţă, răzgândiri, sabotări, iniţiative începute şi abandonate, apoi reluate, toate creează premisele unui mare eşec ce ne va urmări foarte mulţi ani de acum înainte. Mihai Tudose, măcar până la sfârşitul Preşedinţiei româneşti a Consilliului Uniunii Europene, adică până la mijlocul anului 2019, ar trebui să aibă susţinerea necondiţionată a tuturor forţelor politice din România, implicit şi a preşedintelui PSD. Este vital pentru ţara noastră ca acesta să intre în a doua jumătate a anului 2018 cu o echipă de profesionişti, a căror intergritate să nu poată fi pusă la indoială, deci fără dosare penale, şi cu un proiect european clar, asumat de întreaga clasă politică prin vot în Parlament”, a explicat Cătălin Ivan.

Responsabilitatea României la preluarea Președinției Consiliului UE este imensă pentru că se va suprapune pe cea mai complicată perioada a Uniunii Europene. Pe timpul Preşedinţiei româneşti vom avea momentul Brexit-ului, alegeri europene şi discutarea noului cadru financiar multianual. Decizii cruciale pentru Uniunea Europeană se vor lua în cele câteva sute de întruniri prezidate de oficialii români. În acest context, europarlamentarul român trage un semnal de alarmă: „Acum este momentul în care demonstrăm că aparținem cu adevărat Uniunii Europene și că suntem o voce care contează! Aceasta este șansa noastră de a îndrepta România spre valorile care să ne ducă la dezvoltare și bunăstare. In lunile care vor urma va fi clar pentru toţi care ne este locul. Putem fi demni, cu o voce puternică, sau mici, măcinaţi de interese mărunte şi meschine!”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.