Acasă Nord-Vest Cluj Preselecţiile Premiilor Constantin Brâncoveanu 2017

Preselecţiile Premiilor Constantin Brâncoveanu 2017

DISTRIBUIȚI

 147556 – 11092017 – Aflate la cea de-a IV-a ediţie, în preambulul Premiilor Constantin Brâncoveanu, a avut loc vineri, 8 septembrie, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy) o dezbatere care şi-a propus a fi o preselecţie a principalelelor contribuţii ştiinţifice şi culturale ale perioadei octombrie 2016 – septembrie 2017.

Într-un cadru informal, dar cu eleganţa specifică unui Palat, înconjuraţi de istorie şi artă, nume sonore, specialişti din domeniile premiate în acest an, s-au întâlnit pentru a aduce în atenţia juriului acestei ediţii propunerile lor. Categorii precum Literatură, Istorie, Film, Muzică, Teatru, Arhitectură, Arte plastice și două noi categorii, Economie și Medicină, au fost trecute în revistă şi dezbătute.

În deschiderea dezbaterii, prof. univ. Andrei Marga, vicepreşedinte al juriului acestei ediţii a Premiilor, a subliniat importanţa acordării acestor trofee: “Această inţiativă este de scos în relief şi din punctul de vedere al întregii operaţiuni de premiere. Nu poţi decât saluta fapul că Fundaţia Alexandrion şi-a propus omagierea lui Constantin Brâncoveanu şi a martiriului sau în forma “promovării de valori ale culturii, ştiinţei, artei şi economiei româneşti”.

Prezent la dezbatere, directorul ziarului Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu, a subliniat importanţa acestei iniţiative atât de benefice României: “S-a născut un brand sub umbrela unei familii de martiri, o familie ce este un simbol al sacrificiului, iar în onoarea acesteia pot fi făcute multe lucruri bune pentru ştiinţa şi cultura romană.”

Personalităţi remarcabile ale mediului cultural şi ştiinţific clujean au venit cu propuneri din care juriul Premiilor să poată alege viitorii laureaţi. Printre cei propuși se află: Vasile Mitrea (Arhitectură), Eugen Uricaru (Literatură), Carol Iancu (Istorie), Sorin Liviu Damean (Istorie), Emanuel Copilaș (Istorie), Gheorghe Schwarz (Literatură),  Oliviu Pascu (Medicină), Pompei Cocean (Geografie istorică), Ion Coman (Medicină), Gheorghe Benga (Medicină), Mircea Muthu (Istorie literară), Florentin Mihăescu (Muzică), Ileana Szenik (Istorie), Alexandru Florin Platon  (Istorie), Ion Mureşan (Literatură), Cristian Sabău (Istorie), Adrian Popescu (Literatură), Mircea Roman

(Sculptură), Radu Afrim (Film), Vlad Rusu (Pictură), Ștefan Pop (Muzică) şi alţii. Orice propunere trebuie să fie însoțită de o motivare scrisă. Cei propuși se regăsesc pe listele care vor ajunge pe masa juriului.

În cadrul dezbaterii de la Cluj au fost făcute propuneri şi pentru recompensarea câtorva tineri merituoşi, propuneri care vor fi luate în considerare pentru noua ediţie a Premiilor Matei Brâncoveanu. Premiile Matei Brâncoveanu, după numele mezinului domnitorului, sacrificat pentru credinţă împreună cu fraţii săi, vin să recunoască și să răsplătească mai tinerii oameni de cultură ce au făcut un pas semnificativ în carieră. Lista de propuneri este deschisă. Fiecare propunere trebuie însoțită de motivare scrisă.

Pentru Premiile Constantin Brâncoveanu, propuneri au putut fi făcute în ultimele doua luni şi online, pe site-ul ziarului Cotidianul, partener al evenimentului. Și aceste propuneri vor fi analizate în cadrul şedinţei oficiale a juriului Premiilor, eveniment ce va avea loc într-un cadru restrâns la mijlocul lunii septembrie. Nume sonore precum criticul de artă Aurelia Mocanu, regizorul Laurenţiu Damian, scriitorul Cezar Paul Bădescu, scriitoarea Ileana Mălăncioiu, criticul de film Margareta Nistor, muzicologul Smaranda Oţeanu-Bunea, autoarea Aura Christi, editura Monitorul Oficial şi nu numai, au adus în atenţia publicului, pentru fiecare secţiune în parte:

Arte plastice: Graficiana Geta Brătescu, Cuplul de creatori bucureșteni Viorica și Gheorghe Iacob, nonagenarul pictor Dan Hatmanu, clujeanca Ana Lupaș, Vladimir Zamfirescu, Mircia Dumitrescu, Horia Pastina, Napoleon Tiron, Cristian Paraschiv, criticul de artă Doina Păuleanu, colecționarul de artă Cornel Șurlea.

Literatură: Bogdan-Alexandru Stănescu, Lucian Dan Teodorovici, Virgil Nemoianu

Muzică: Daniela Caraman-Fotea, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, Dan Grigore,

Arhitectură: Dorin Stefan

Teatru: Oana Pelea, Alexa Visarion, Victoria Cocias,

Film: Călin Netzer, Marcel Iureș, Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Dana Bunescu, Lucia Hossu Longin, Laurentiu Damian

Istorie: Ioan-Aurel Pop, Răzvan Theodorescu

Medicina: Victor Voicu, Leon Danaila

Economie: Ilie Șerbănescu.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.