Acasă Sud-Est Buzau Ministrul Pop a început să piardă procesele cu inspectorii școlari generali

Ministrul Pop a început să piardă procesele cu inspectorii școlari generali

DISTRIBUIȚI
foto:buzaultau.ro
foto:buzaultau.ro

147823 – 26092017 – Fostul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Buzău Florina Stoian a obţinut, luni, în instanţă suspendarea ordinului ministrului Educaţiei prin care luna trecută a fost demisă de la conducerea instituţiei. Decizia poate fi contestată de Ministerul Educaţiei în termen de cinci zile, informeză news.ro.

Fostul inspector general al ISJ Buzău Florina Stoian a contestat la Curtea de Apel Ploieşti ordinul ministrului Educaţiei prin care a fost demisă luna trecută, alături de alţi 12 inspectori şcolari generali din ţară. În sala de judecată la termenul de luni au fost prezenţi doar Florina Stroian, asistată de şeful Baroului Buzău, avocatul Mihail Tudorancea, iar Ministerul Educaţiei a trimis o întâmpinare scrisă.

Magistraţii au dispus suspendarea ordinului prin care a fost demisă.

”Admite acţiunea. Dispune suspendarea executării Ordinului ministrului Educaţiei nr. 4694/18.08.2017. Până la pronunţarea instanţei de fond. Cu recurs în cinci zile de la comunicare ce se va depune la prezenta instanţă”, este decizia instanţei.

Fostul inspector şcolar general a adăugat că speră ca prin decizia de luni să dea o veste bună şi celorolalţi 12 inspectori şcolar generali demişi luna trecută.

În 18 august, inspectorii generali şcolari din 13 judeţe au fost anunţaţi, printr-o informare transmisă prin fax după încheierea programului, că mandatul lor încetează începând cu 4 septembrie, întrucât la o evaluare făcută la cererea ministrului Educaţiei, Liviu Pop, ar fi fost descoperite mai multe nereguli în contractele lor de management.

Inspectorii generali şcolari care au fost anunţaţi că îşi pierd funcţiile sunt din judeţele: Arad, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Ilfov, Ialomiţa, Olt, Mehedinţi, Caraş-Severin, Tulcea, Vrancea şi Sibiu.

Unii dintre ei au anunţat ministerul că vor contesta în instanţă deciziile de revocare din funcţie.

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.