147599 – 13092017 – Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a propus miercuri, in plenul Parlamentului European la Strasbourg, organizarea unui summit al UE la o zi dupa Brexit, la 30 martie 2019, la Sibiu, pentru a discuta despre viitorul blocului comunitar, relateaza Reuters, citata de Agerpres.
Camera Comunelor din Marea Britanie a votat in cursul noptii de luni spre marti sa discute in a doua lectura planul premierului Theresa May de a abroga legile Uniunii Europene si de a le include in legislatia britanica. Dupa mai multe ore de dezbateri, pe alocuri dure, 326 de membri ai camerei inferioare a Parlamentului au votat favorabil, in timp ce 290 au fost impotriva proiectului de lege privind retragerea din UE.
Proiectul de lege abroga legislatia din tratatul din 1972 prin care Marea Britanie a aderat la Comunitatea Economica Europeana, asa cum era cunoscuta atunci, si incorporeaza peste 12.000 de reguli si reglementari ale UE in legislatia britanica inainte de iesirea Londrei din UE prevazuta in 2019.
In cazul in care calendarul Brexit-ului va fi respectat, reuniunea de la Sibiu va fi primul summit european in formula UE 27 dupa retragerea Marii Britanii din blocul comunitar si se va desfasura in momentul in care Romania va detine presedintia prin rotatie a Consiliului Uniunii Europene.
La 12 ani de la aderarea la Uniunea Europeana, Romania va prelua, incepand cu 1 ianuarie 2019, pentru sase luni, presedintia Consiliului UE. MAE noteaza pe site-ul sau ca presedintia Romaniei la Consiliul UE se va desfasura intr-un context european si international complex, cele mai importante dosare fiind Brexit-ul, alegerile pentru Parlamentul European, care se vor desfasura cel mai probabil in luna mai a anului 2019, si Cadrul financiar multianual post-2020.