Acasă Politic Inițiativa România: Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 a funcționat...

Inițiativa România: Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 a funcționat ilegal

DISTRIBUIȚI

147793 – 25092017 –  Mișcarea civică Inițiativa România a intervenit, la 24 septembrie, printr-un amicus curiae, în dosarele 2428E/2017 și 2429E/2017 aflate pe rolul Curții Constituționale privind cererile de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României și Ministerul Public, formulate de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Cererile președinților celor două camere privesc activitatea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și acuză i) “Refuzul Procurorului șef al DNA de a se prezenta în fața Comisiei”, ii) “Refuzul Procurorului General de a lua măsuri împotriva Procurorului șef al DNA”, iii) “Refuzul Procurorului General de a înainta comisiei de anchetă copie de pe dosarul de urmărire penală nr.213/P/2017”.

Din punctul de vedere al aspectelor de ordin procedural privind activitatea Comisiei de ancheta, în opinia Inițiativei România activitatea Comisiei s-a desfășurat ilegal începând cu data de 5 iulie 2017, toate activitățile și actele emise de comisie începând cu această dată fiind lovite de nulitate, inclusiv cererile adresate Procurorului șef al DNA și Procurorului general al României de a se prezenta în fața Comisiei, respectiv de a înainta comisiei de anchetă o copie a dosarului de urmărire penală nr.213/P/2017, precum și concluziile raportului parțial al Comisiei din data de 6 septembrie 2017.

Pe scurt, conform hotărârii 39/2017 de constituire a Comisiei de anchetă, domnul senator Mihai Fifor (PSD) a fost numit Președinte al Comisiei, iar doamna Oana Consuela Florea era unul dintre cei 15 membri titulari. Componența nominală și funcțiile fiecărui membru al Comisiei (membru titular, membru supleant și președinte) sunt prevăzute în Anexa la hotărâre și sunt parte integrantă a hotărârii, conform art. 7 alin. (2) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputatilor şi Senatului, aplicabil și comisiilor de anchetă.

Pe 5 iulie 2017, Birourile Permanente reunite ale celor două Camere au luat act de demisia lui Mihai Fifor din funcţia de preşedinte al Comisiei anchetă. Ulterior, liderul Grupului parlamentar PSD, Ioan Munteanu, i-a anunţat pe parlamentari că doamna Oana Consuela Florea va ocupa funcţia de Preşedinte al respectivei Comisii speciale de anchetă, în locul domnului Fifor.

Dar, în baza art. 7 alin. (2) al Regulamentului și cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituție, pentru numirea unui nou președinte al Comisiei de anchetă era necesară modificarea Hotărârii Parlamentului nr. 39/2017 și adoptarea unei noi anexe care să conțină numele și funcțiile membrilor Comisiei, inclusiv cea de președinte. În luna iulie 2017, însă, nu a avut loc nicio ședință comună a Birourilor Permanente ale Senatului și Camerei deputaților. Cu alte cuvinte, numirea doamnei Florea în funcția de președinte al Comisiei de anchetă a fost făcută prin declarația liderului unui grup parlamentar, nu printr-un act juridic, or această declarație nu se poate substitui și nici nu poate modifica voința exprimată prin vot a Plenului reunit al celor două Camere. Practic, începând cu 5 iulie 2017, Comisia de anchetă a avut un președinte numit cu încălcarea prevederilor constituționale și legale, funcționând și emițând acte în mod ilegal.

În legătură cu această situație, Inițiativa România a trimis astăzi și o cerere către Parlament în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public prin care cere o copie a actului de numire a doamnei deputat Oana Consuela FLOREA în funcția de președinte al Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial.

În ceea ce privește aspectele ce țin de fondul cauzei, Inițiativa România consideră că neprezentarea procurorului șef al DNA în fața Comisiei de ancheta nu îndeplinește elementele necesare pentru existența unui conflict juridic. Prezența fizică a Procurorului șef al DNA în fața Comisiei de anchetă nu reprezintă un element definitoriu al obligației prezumate de către Parlament în sesizarea acestuia, fiind evident un factor de presiune politică, și nu un aspect necesar pentru aflarea adevărului privind obiectul Comisiei de anchetă. Reiterăm că Procurorul șef a transmis Comisiei un răspuns scris în care preciza că nu are niciun fel de date privind scopul declarat al anchetei;

În ceea ce privește demararea unor măsuri disciplinare de către Procurorul General împotriva Procurorului șef al DNA, aceasta este atribuția exclusivă a Procurorului General, comisia de ancheta neavând nici o competență în această materie;

Referitor la copia dosarului penal privind organizarea alegerilor din 2009 și rezultatul scrutinului prezidențial, publicitatea unui astfel de dosar ar afecta însăși rațiunea secretului fazei de urmărire penală în ce privește activități ca strângerea probelor în vederea stabilirii vinovăției făptuitorului. Caracterul nepublic al urmăririi penale este statuat clar de lege, doctrină si jurisprudență;

Nu ne găsim în situația unui blocaj instituțional, necesar pentru existența unui conflict juridic de natura constituțională. Având în vedere natura politică a activității Comisiei de anchetă, lipsa accesului la un dosar clasat în faza de urmărire penală, adică care nu îndeplinește condițiile pentru trimiterea în judecată și deci ce nu are elementele unei infracțiuni, nu împiedică cu nimic exercitarea atribuțiilor legale ale Comisiei de anchetă, se arată într-un comunicat de presă remis PROMPT MEDIA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.