Acasă Externe Condiții meteorologice severe în statul Florida şi zone insulare din Caraibe

Condiții meteorologice severe în statul Florida şi zone insulare din Caraibe

DISTRIBUIȚI

147505 – 07092017 – Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în SUA – zona statului Florida şi în Caraibe, că, în conformitate cu datele puse la dispoziţie de autorităţile americane, se prefigurează, pentru următoarele zile, inundaţii masive şi efecte extreme cauzate de uraganul „Irma”, cu rafale de vânt care vor depăşi 295 Km/h, şi care se află în prezent în apropiere de Leeward Islands şi avansează spre nord-vest, către Peninsula Florida. Uraganul „Irma”, de categoria 5, este considerat unul dintre cele mai puternice care au afectat SUA, în comparaţie cu uraganele „Katrina” şi „Harvey”.

Au fost deja instituite alerte de uragan în Antigua, Barbuda, Anguilla, Montserrat, St. Kitts, Nevis, Saba, St. Eustatius, Saint Martin şi Saint Barthelemy, British Virgin Islands, U.S. Virgin Islands, Puerto Rico, Vieques şi Culebra.

În Florida a fost decretată stare de urgenţă, iar efectele uraganului sunt aşteptate în perioada 8 – 11 septembrie 2017, cu apogeul în data de 10 septembrie 2017. Sunt luate măsuri de evacuare a persoanelor aflate în zonele joase, şcolile sunt închise începând cu data de 6 septembrie 2017, iar cetăţenii sunt avertizaţi să facă provizii de apă potabilă, alimente, medicamente şi să fie pregătiţi în orice moment pentru o evacuare rapidă, dacă va fi cazul.

Cetăţenii români sunt sfătuiţi să acorde maximă atenţie anunţurilor autorităţilor locale americane. De asemenea, persoanele care au cunoştinţă despre cetăţeni români aflaţi în stare de dificultate ca urmare a acestor condiţii speciale sunt rugate să contacteze Ambasada României la Washington pentru acordarea asistenţei necesare, în coordonare cu autorităţile americane locale. În cazul declanşării alarmei locale (prin posturi locale de radio sau telefoane mobile), este obligatorie adăpostirea de urgenţă în locuri înalte şi rezistente la vânt. Evoluţia uraganului „Irma” poate fi urmărită pe site-urile autorităţilor americane http://www.nhc.noaa.gov (Centrul de Urmărire al Uraganelor) şi https://www.accuweather.com  (Centrul de Meteorologie).

Solicitările de asistență consulară se pot face la numerele de telefon ale Ambasadei României în SUA – secţia consulară: +1202332392, +12023322935 sau +1202332858, precum și la telefonul de urgență al Secţiei Consulare: +12024208350

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.