147615 – 14092017 – Ordinul privind cota de intervenție în cazul speciilor de urs și lup, care permite uciderea 140 de urși și 97 de lupi pentru trofee, trebuie anulat, i-a cerut deputatul Adrian Prisnel, ministrului Mediului Grațiela Gavrilescu. Ordinul a fost dezbătut în Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaților, după ce a fost publicat în Monitorul Oficial, ceea ce a făcut imposibilă amendarea.
”Trimișii Grațielei Gavrilescu susțin, în mod fals, că ordinul nu înseamnă ucidere. Actul dă prioritate, în mai multe articole, recoltării, adică vânării animalului și nu capturării lui. Nu e o coincidență că ordinul a fost dat înaintea sezonului de vânătoare de trofee și nici că șeful PSD Liviu Dragnea are o asociație de vânătoare. Practic, cota arbitrară impusă de Ministerul Mediului, le va aduce asociațiilor de vânătoare peste 1 milion de euro. Este arbitrară pentru că populația de urși este supraestimată, un urs fiind numărat de mai multe ocoale silvice. Este revoltător că România omoară 140 de urși, adică echivalentul totalului de urși bruni din Spania, în timp ce Franța, Elveția și Italia importă urși. Le-am adresat mai multe întrebări trimișilor Grațielei Gavrilescu l-a care a răspuns cu afirmații care nu au nicio bază științifică sau irelevante”, a declarat Adrian Prisnel.
USR apreciază că Ministerul Mediului nu a făcut nimic ca să prevină daunele, reale, produse de urși și lupi, deși există soluții: monitorizarea populației de urși cu ajutorul cipurilor, goana pentru îndepărtarea animalelor sălbatice de zonele locuite, recolte sau șeptel, patrulări ale autorităților pentru observarea din timp a apropierii de localități a animalelor, asigurarea unor zone de hrană și evitarea hrănirii excesive care duce la toleranța urșilor față de om, construirea de garduri electrice, relocarea animalelor și implementarea Serviciului de urgență pentru animale sălbatice.
”Recoltarea, adică uciderea, este ultima metodă, iar ministerul este responsabil de patrimoniului cinegetic pe care l-a gestionat mai degrabă pentru profit decât pentru conservare”, a spus Prisnel.