147789 – 25092017 –
Alina Mungiu Pippidi
Ce înseamnă pentru viitorul Europei rezultatele alegerilor germane? Deși a răsărit soarele pe la ora patru după amiaza și pe Spree și în grădina mea, cu rîul și vechile fațade înviind deodată, ca să arate miilor de alergători de maraton (și milioanelor de alegători) deprimați de ploaia rece de mai devreme, că orașul are rezerve de atracție, fie și la apus, alte ecouri, mult mai sinistre, au ajuns pînă la noi. Negocierile mocnite și fără mare perspectivă de la Brexit, sfidarea legii în numele democrației și naționalismului regional în Catalonia, întărită de faptul că la Madrid e un regim de dreapta care a promovat austeritatea europeană (germană), iar la Barcelona o elită naționalistă care s-a îmbogățit din fonduri europene și vrea să aibă doar avantaje (cam cum era elita moldovenească în anii nouăzeci, care a preferat să aibă județul lor de muls decît să intre în Europa printr-o unire cu România), deteriorarea treptată a Italiei care alunecă spre Grecia cu toate eforturile unei întregi noi generații de politicieni, toate astea arată lumea pe care trebuie să o guverneze Angela Merkel, care a pierdut un sfert din voturi față de data trecută, și, probabil, și pe partenerii social democrați.
Să fie clar: dna Merkel e liderul european pe care mi-l doresc și ar fi fost un dezastru dacă, după ce a arătat atîta demnitate la situația cu refugiații, și atîta deschidere, ar fi pierdut alegerile. Ar fi însemnat că Europa nu mai este continentul valorilor societății deschise, spre care privește toată lumea ca spre reperul esențial mondial, mai mult ca oricînd acum că America e condusă de un rasist sexist și care luptă cu anticorupția mai ceva ca Florin Iordache, pe numele lui Donald Trump. Pentru cine nu știe, nu doar că Trump a călcat în picioare orice conflict de interese, că a trebuit să demisioneze șeful ANI al lor (organizația copiată de noi cînd l-am făcut pe al nostru), dar ne amenință și că anulează legislația anti-mită (FPCE), ăsta e Donald Trump, pe care primarul Londrei nu vrea să-l primească, dar noi ne tragem în poză cu el la toate orele (mă rog, dacă îl facem să dea înapoi, scopul o scuza mijloacele, dar lecții de anticorupție de la el o să vă rog să nu mai luați, e o limită a lipsei de demnitate și a ignoranței la români, sau ar trebui să fie).
Angela e însă, să mulțumim lui Dumnezeu, un model de demnitate, inclusiv în viața personală. Nu se aplică tuturor nici în Germania, unde ipocrizia e enormă și corupția mai sub preș, dar considerabilă. Nimeni altcineva nu ar fi avut nici creditul european necesar. Dacă social democrații decid să rămînă în opoziție, opțiunea lor e probabil justă. Alternativa pentru Germania era normal să facă peste zece la sută, așa se întîmplă cînd o opțiune legitimă -retragerea din euro- ajunge să fie catalogată drept extremistă, și e asociată de un partid oportunist cu antiimigrația. Bine că au luat doar atît! Și dacă îi lăsăm doar pe ei în opoziție, riscăm data viitoare să cîștige alegerile, așa că e infinit mai bine să se ducă în opoziție și social democrații, să se mai gîndească un pic pe cine reprezintă, să mai profite și ei de inevitabila erodare a viitorului guvern. Au plătit, ca și liberal democrații din coaliția lui Cameron, scump asocierea la guvernare cu adversarii ideologici, prea scump, avînd în vedere că mare parte din ce și-au propus, salariul minim, de exemplu, le-a ieșit. În acest fel o să existe opoziție și antieuropeană, și proeuropeană, e o situație mai bună la viitoarele alegeri. Uitam să vă spun că partidul verde german e cel mai anticorupție, și în mod inteligent, și de asta m-aș bucura să îi văd în coaliție.
Coaliția rămîne să fie făcută din liberali (toți colaboratorii centrului meu berlinez de cercetare, votează cu liberalii, minus un activist social democrat) și verzi, care or să ne ceară, ca la Paris, interzicerea pe viitor a tuturor vehiculelor pe bază de petrol, dar merită (conduc un Diesel avansat japonez, dar votez cu entuziasm să îl interzică în vreo zece ani, trecem pe baterie). Negocierile vor fi lungi, dar patriotismul va cîștiga, și pe la Crăciun vom avea guvern.
Ce înseamnă asta?
Că Emanuel Macron are inițiativa reformelor europene și o va păstra, el are un pachet de propuneri pentru viitorul Europei și le va lansa imediat, fără să mai aștepte. Nici Juncker nu e integral de acord cu ele, și nici creștin democrații germani. Ce ar fi vital pentru viitorul Europei unite, pentru Italia și pentru Grecia, ar fi asumarea unui risc comun la împrumuturi- așa zisele eurobonduri, cu alte cuvinte un transfer de credit de la Germania la Grecia și Italia. Grecia trebuie iertată de datoria istorică, cum propun liberalii și FMI. După părerea noastră, a academicilor, numai asta poate salva UE așa cum o știm de viitoare exituri, voite sau accidentale. Cum zice Ivan Krastev), care e un specialist în dezintegrări (a studiat URSS și Cehoslovacia), o dată ce începe dezintegrarea, e bine să ai un plan să se facă organizat, nu să speri că nu se întîmplă. Problema cu guvernul german e că ei tot au sperat că nu se întîmplă, și de asta se opun pe fond la soluțiile astea. Dacă vrem să nu pierdem Europa mediteraneană e musai să fim mai solidari cu ea. Spania era marele succes al lui Wolfgang Schäuble, si uite ce e in Spania, eu am tot ținut conferințe pe la Barcelona și Girona și de doi ani știu că nu poți apăra austeritatea acolo- Madridul e devenit și mai detestat din cauza ei, deci soluția germană o fi reechilibrat bugetul spaniol, dar cu costul accelerării dezintegrării Spaniei. Acum că votanții au votat și suntem pe patru ani la adăpost, e momentul ca guvernul german să accepte soluția FMI pentru Grecia și eurobondurile. Ce mai propune în plus Macron- un ministru de finanțe european- nu se poate face fără a schimba tratatul de aderare, deci nici o șansă, nu ne mai trebuie alte referendumuri sau decizii constituționale contra reformelor europene, și funcționează ECOFIN și Banca Centrală destul de bine. Uniunea fiscală trebuie să progreseze cum a început, pe calea unor suplimente de tratat pentru voluntari, și dacă euro e păstrat atunci trebuie să redesenăm unele politici ca țări precum Grecia sau România să nu ajungă doar exportatoare de forță de muncă. Cu ajutorul lor, că vedem la Irlanda că se poate și altfel. Cele două viteze există oricum, vorba e cum facem să micșorăm diferența, în loc să o facem să crească, pe viitor. Deci nu mai dați comunicate să nu fiți excluși din clubul alpiniștilor cînd nu puteți sări nici gardul, să ne ocupăm mai degrabă să avem politici și resurse să ne antrenăm.
Pe scurt, Macron va trage înainte și Merkel îl va trage înapoi. Nu e o combinație rea, asta între inovație și echilibru, și liberalii pot aduce ceva novator în abordarea europeană germană- Alexander Graf Lambsdorff e unul din cei mai buni europarlamentari, deci poate depășim pe Schäuble și rezervele lui. Macron a adus o injecție de tineret proeuropean, mai vine una cu verzii și liberalii germani. Dar de reformat Europa, trebuie să o facem, problemele ei nu se pot rezolva stînd pe loc, Germania profită din aranjamentele actuale, dar țările mediteraneene nu, și nu trebuie să le pierdem, au făcut enorme eforturi de ajustare, trebuie să le recuperăm, deci trebuie să dăm de la noi. Nimeni nu a spus asta în campanie- doar intelectualii- dar știm că asta trebuie făcut. Coaliția rezultată din aceste alegeri are deci această misiune grea- să ceară germanilor să susțină o Europă mai puțin în avantajul Germaniei, argumentînd că altfel Europa se va destrăma, și atunci tot avantajul german se va pierde brusc, că odată cu euro s-ar duce agoniseala continentală pe mulți ani. Ca de multe ori în democrații, adevărata dezbatere nu se putea face decît după alegeri, sau alegerile ar fi ieșit și mai rău. Aici suntem.
