Acasă Politic Ana Birchall vrea să scrie istorie

Ana Birchall vrea să scrie istorie

DISTRIBUIȚI

147697 – 19092017 –”Ne aflăm la un moment de răscruce pentru viitorul Uniunii și un astfel de moment aniversar este un bun prilej pentru un stat membru ca România, profund atașat de valorile europene, de a reitera importanța proiectului european și a apartenenței la UE, atât asupra dezvoltării de până acum, cât și asupra evoluției viitoare. E ocazia perfectă de a arăta Europei că România nu doar beneficiază de apartenența la UE, ci poate aduce plus valoare Uniunii Europene”, a arătat deputatul PSD, Ana Birchall, în declarația politică susținută marți, 19 septembrie, în plenul Camerei Deputaților.

Deputatul social-democrat a susținut că discursul de anul acesta al președintelui Comisiei Europene privind Starea Uniunii reflectă “dorința președintelui Juncker de a avea o Uniune mai coezivă, cu o piață unică consolidată, o Uniune bancară finalizată și o zonă euro puternică, o Uniune a securității și prosperității, care să contracareze amenințările teroriste și de orice altă natură. Uniunea Europeană de mâine este una a investițiilor, a creșterii și stabilității economice, a unei uniuni energetice finalizate, a unei piețe unice digitale și unei noi strategii industriale care să valorifice potențialul inovativ al europenilor”.

“Uniunea incluzivă promovată de Juncker, prin care se dorește integrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen și crearea unor instrumente de preaderare la zona euro nu face decât să confirme eforturile încununate cu succes pe care țara noastră le-a întreprins în această direcție. Integrarea în structurile Schengen și adoptarea monedei euro rămân obiective principale ale României. Profitând de contextul european favorabil, România trebuie să continue eforturile diplomatice de a deveni membră a spațiului Schengen până la preluarea președinției rotative a Consiliului UE, având în vedere că țara noastră îndeplinește toate criteriile necesare aderării”, a declarat Ana Birchall.

Deputatul PSD a subliniat, în finalul declarației politice, că ”România trebuie să continue eforturile diplomatice de a deveni membră a spaţiului Schengen până la preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului UE, în acest sens fiind deosebit de importantă consolidarea parteneriatelor și a alianțelor diplomatice de susținere și promovare pentru atingerea acestor obiective prioritare pentru noi”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.