147466 – 05092017 – Legea prin care referendumul de revizuire a Constituţiei are loc la 30 de zile după ce propunerea a trecut de Parlament a fost adoptată. E încă un pas pentru organizarea consultării populare privind redefinirea familiei în Constituţie, declară preşedintele PSD Liviu Dragnea.
”Odată cu adoptarea de azi, după promulgare, am reușit încă un pas pentru organizarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituție. Sper să nu atace nimeni la CCR, nici nu sunt motive, astfel încât până începe iarna să avem acest referendum. Odată legea adoptată în Senat merge la Curtea Constituțională, care trebuie să se exprime în cinci zile şi din momentul adoptării legii trebuie făcut referendum în 30 de zile”, a adăugat el.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți, 5 septembrie, proiectul de modificare și completare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului. Proiectul prevede în primul rând că referendumul de revizuire a Constituției trebuie să aibă loc în termen de 30 de zile de la adoptarea de către Parlament a inițiativei de revizuire. ”„Cetățenii României sunt chemați să-și exprime voința prin vot în cadrul referendumului național cu privire la revizuirea Constituției, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire, în conformitate cu prevederile art.151 alin. (3) din Constituția României. Guvernul stabilește, prin hotărâre, data referendumului și aduce la cunoștință publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, această dată”, se arată în proiect.
Inițiativa legislativă mai prevede că proiectul legii constituționale, adoptat de fiecare cameră a Parlamentului sau de camerele reunite, în caz de divergență, se trimite în termen de două zile Curții Constituționale. Dacă se constată că inițiativa legislativă de revizuire depășește limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată și se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată. Proiectul de lege a fost adoptat și de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.