147404 – 01092017 – 14 persoane au fost reţinute în dosarul decontărilor ilegale de la CNAS, printre care fostul consilier al lui George Maior la SRI, Sergiu Ciobanu, şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, anunţă DNA.
Sergiu Ciobanu este acuzat de trei fapte de trafic de influenţă şi de instigare la folosirea influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
La rândul său, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei.
Alături de Ciobanu şi Burcea au fost reţinute alte 12 persoane, funcţionari, reprezentanţi ai unor companii şi un avocat.
Astfel, printre cei reţinuţi se numără actualul preşedinte al Casei de asigurări de sănătate a municipiului Bucureşti, Ovidiu Munteanu, dar şi fostul şef al instituţiei, Lucian Vasile Bara. Cei doi sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional şi abuz în serviciu.
De asemenea, vor fi prezentaţi instanţei şi alţi funcţionari din cadrul CASMB, respectiv Ion-Răzvan Geambaşu, director executiv, acuzat de abuz în serviciu, folosirea influenţei funcţiei de conducere şi constituire de grup infracţional, Ion- Ovidiu Mihăescu, şeful direcţiei de control, suspectat de abuz în serviciu şi grup infracţional, Gabriela Mocanu, Mina Elena Petrescu, Jeana Sardare, funcţionare în cadrul C.A.S.M.B, cercetate pentru 354 de fapte de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, constituire a unui grup infracţional organizat, fals informatic, permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, dar şi Alin Sergiu Costache, şef al Direcţiei Generale de Monitorizare Antifraudă din C.N.A.S, anchetat pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.
Irina Geambaşu, administrator al unei firme,este acuzată de instigare la folosirea influenţei, Răzvan Mihai Mischie, reprezentant legal al unei societăţi prestatoare de servicii medicale, este reţinut pentru 18 infracţiuni de înşelăciune, Maria Costică, reprezentant legal al unei societăţi prestatoare de servicii medicale, este cercetată pentru înşelăciune, iar Cristina Manta, avocat în Baroul Bucureşti, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată (18 acte materiale).
Potrivit DNA, bugetul CASMB ar fi fost păgubit cu aproximativ 3 milioane euro, în intervalul ianuarie 2016-august 2017, prin decontarea ilegală a unor servicii fictive de îngrijire medicală la domiciliu, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals. Cei care beneficiau de bani, ar fi avut şi protecţia unor persoane din conducerea Casei de asigurări de sănătate a Capitalei dar şi din conducerea CNAS.
”În multe situaţii, dosarele medicale cu pacienţi fictivi au avut prioritate la decontare şi aprobare, în timp ce solicitările pacienţilor asiguraţi care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu, erau refuzate. Pentru evitarea depistării fraudelor se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse şi şterse date din sistemul informatic unic integrat al C.N.A.S prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate”, arată DNA.