147242 – 22082017 – Younes Abouyaaqoub, presupusul şofer al furgonetei care a intrat în mulţime la Barcelona, omorând 13 persoane, a fost ucis de forţele de ordine la Subirats, a anunţat şeful poliţiei catalane, Josep Lluis Trapero, potrivit El Pais.
În momentul în care a fost ucis, acesta purta o centură de explozibil falsă. Forţele de ordine au fost alertate de o femeie, care a văzut un bărbat suspect în vie, în apropiere de Subirats. Bărbatul a fugit, dar a fost prins de forţele de ordine pe un drum de lângă o staţie de tratare a aperi. “Doi agenţi ai Comisariatului Sant Sadurni au văzut o persoană în apropiere de una dintre viile dintre Sant Sadurni şi Subirats (…). Această persoană purta o cămaşă, o jachetă, a deschis-o şi a spus ‘Allah este mare’. Ofiţerii au văzut că purta o centură ce putea fi cu explozibili şi atunci au făcut uz de armă de foc”, a spus Trapero.
“Younes Abouyaaqoub era singur şi nu îl însoţea nimeni”, a mai adăugat şeful poliţiei. De asemenea, imamul Abdelbaki Es Satty, despre care se crede că este cel care i-a radicalizat pe tineri, a murit la Alcanar, unde încerca să producă explozibil.
Potrivit anchetatorilor, după ce a intrat în mulţime pe bulevardul la Rambla, omorând 13 oameni, presupusul terrorist a fugit pe jos.
După aceea el a vrut să fure o maşină care parca, înjunghiindu-l şi omorându-l pe şofer. Apoi, marocanul de 22 de ani a încercat să scape cu maşina furată şi a forţat un punct de control al poliţiei. Ulterior, vehiculul a fost găsit abandonat, după câteva ore, cu trupul proprietarului în el. – PROMPT MEDIA