147326 – 28082017 – Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Teleorman au finalizat cercetările, iar procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman au dispus trimiterea în judecată a agentului șef principal de poliție Ș.E., pentru săvârșirea a 19 infracțiuni de luare de mită. De asemenea, a fost trimisă în judecată o persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În fapt, s-a stabilit că în cursul anului 2016, polițistul, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins și primit de la conducătorii auto opriți în trafic, sume de bani sau diferite foloase pentru a nu lua măsurile legale ce se impuneau conform prevederilor OUG 195/2002 sau a altor acte normative.
Dosarul a fost înaintat la Tribunalul Teleorman, față de agentul de poliție fiind luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.