Acasă Anchete Justitie Maramureș: Consilier juridic din Ministerul Transporturilor trimis în judecată pentru luare de...

Maramureș: Consilier juridic din Ministerul Transporturilor trimis în judecată pentru luare de mită și fals intelectual

DISTRIBUIȚI

146989 – 03082017-  Ca urmare a finalizării urmăririi penale și a activităților realizate de polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Maramureș, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui consilier juridic în cadrul Ministerului Transporturilor – Direcția Medicală, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, luare de mită în formă continuată (6 acte materiale) și fals intelectual în formă continuată (5 acte materiale).

Dosarul penal a fost înregistrat în baza unui denunț formulat de o persoană care a sesizat faptul că, la data de 27 februarie 2017, individul, aflându-se în exercițiul atribuțiilor de serviciu, i-a pretins suma de 650 euro. Acesta a primind efectiv 3.000 lei și alte bunuri pentru a nu constata eventuale nereguli cu ocazia verificării condițiilor și criteriilor specifice realizării de activități de testare psihologică a personalului cu atribuții în siguranța transporturilor, astfel încât, în raportul de control să facă propuneri corespunzătoare, iar cabinetul psihologic al denunțătoarei să obțină avizarea pe anul 2017 a certificatului de agreare.

În fapt, în perioada 15 martie 2016 – 14 martie 2017, inculpatul, fiind membru în mai multe comisii de control desemnate de conducerea ministerului să efectueze verificările necesare fie acordării certificatului de agreare, fie avizării anuale a respectivului document şi a respectării reglementărilor legale privind efectuarea examinărilor medicale şi psihologice în condițiile unui ordinul comun al Ministerului Transporturilor şi Ministerului Sănătăţii, la 7 cabinete/ unități psihologice din mai multe județe, a pretins în mod ilegal de la reprezentanții acestora sume de bani în cuantum total de 3.300 euro, primind efectiv 7.250 lei, 650 euro și alte bunuri pentru a nu constata eventuale nereguli. De asemenea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul, în calitate de membru al acelorași comisii, cu ocazia verificărilor efectuate la 5 unităţi medicale/psihologice din județele Maramureş și Satu-Mare, a falsificat cinci procese verbale cu prilejul întocmirii acestora, atestând împrejurări necorespunzătoare adevărului, în scopul producerii de consecințe juridice. Ulterior, acesta l-a instigat și pe celălalt membru al comisiei să semneze înscrisurile menționate, acesta din urmă dând curs solicitării, în condițiile în care nu s-a deplasat efectiv la sediile unităților controlate și nu a efectuat verificările necesare.

Dosarul a fost înaintat spre judecare către Tribunalul Maramureș.   PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.