Acasă Politic Ce pregăteşte, de fapt, coaliţia PSD-ALDE?

Ce pregăteşte, de fapt, coaliţia PSD-ALDE?

DISTRIBUIȚI

147313 – 28082017 – Într-o declaraţie de presă, deputatul PNL Dumitru Oprea denunţă strategia de dezinformare a actualei puteri privind viitoarele măsuri economice, în condiţiile în care multe dintre proiectele anunţate şi lansate în dezbatere publică se dovedesc a fi, în cele din urmă, simple fumigene. ”În laboratoarele puterii par a se pregăti adevărate lovituri, ce vor fi aplicate atunci când atenţia opiniei publice va fi distrasă de cu totul alte teme“, crede parlamentarul.

”Dinspre guvernare sunt lansate, aproape zilnic şi, mai totdeauna, pe surse, numeroase idei de «prefacere» a sistemului de taxe şi impozite în România. Multe dintre acestea se dovedesc a rămâne simple fumigene, la capătul unor dezbateri consumatoare de energie, timp și idei ale actorilor implicaţi, de la antreprenori, analişti şi până la politicieni. Sarabanda de idei, unele de-a dreptul ticăloase, pare menită să distragă atenţia de la adevăratele acte normative pregătite pentru această toamnă. Cu alte cuvinte, cât timp specialiştii şi comentatorii de ocazie despică în patru impozitul pe gospodărie ori pe cifra de afaceri, în laboratoarele puterii se pregătesc adevărate lovituri, ce vor fi aplicate atunci când atenţia opiniei publice va fi distrasă de cu totul alte teme. Iar recentul scandal privind (p)refacerea legilor justiţiei pare a face parte din acelaşi scenariu.

Așadar, avem de-a face cu o adevărată strategie de dezinformare și manipulare din partea guvernării PSD-ALDE. Scopul este de menține captivă agenda publică, lansând numeroase teme și ținte false, cum ar modificarea legilor justiţiei; naţionalizarea pilonului II de pensii; trecerea contribuţiilor sociale de la angajatori la angajaţi, primul pas spre renunţarea la cota unică de impozitare. Și, nu în ultimul rând, din ciclul «uite sesiunea, nu e sesiunea», convocarea sesiunii parlamentare la 1 septembrie. Vreau să transmit actualilor guvernanți un mesaj simplu: ar fi bine să vă opriți din manipulare și dezinformare! Românii s-au săturat de acest teatru ieftin! Prin toate acțiunile nu faceți decât să atacați angajații, micii întreprinzători, marile companii, care se trezesc zilnic, oficial sau pe surse, cu informații care în final bulversează economia românească. Și riscăm să intrăm într-o criză economică și mai profundă, chiar în absenţa vreunei crize mondiale”. PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.