Acasă Anchete Interne Bucuresti: Sediu nou la Paşapoarte

Bucuresti: Sediu nou la Paşapoarte

DISTRIBUIȚI
foto Arhivă

147166 – 16082017-  Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar șef de poliție Monica Dajbog, a susținut astăzi, 16 august, la sediul MAI, o declarație de presă referitoare la situația de la Serviciile de eliberare a pașapoartelor.

„Ministrul Afacerilor Interne, doamna Carmen Daniela Dan i-a convocat astăzi la sediul MAI pe directorul direcției generale de pașapoarte și pe directorul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, împreună cu prefectul Capitalei.

Tema discuțiilor a fost situația de la cele două direcții unde se înregistrează aglomerări mari de persoane. Doamna ministru a cerut explicații în legătură cu situația creată în zilele de 14 și 15 august, când o inițiativă menită să vină în sprijinul cetățenilor a fost umbrită de probleme organizatorice.

Referitor la situația creată în zilele respective, facem următoarele precizări:

Având în vedere numărul mare de programări pentru depunerea documentelor în vederea eliberării pașapoartelor, conducerea Direcției Generale de Pașapoarte a solicitat prefecturilor din întreaga țară să analizeze posibilitatea ca în zilele declarate libere, 14 respectiv, 15 august, să fie deschise ghișee pentru preluarea documentelor.

Pentru data de 14 august s-a stabilit program de lucru cu publicul, în vederea preluării de documente la serviciile publice comunitare din următoarele județe: Bacău, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Ilfov, Mureș, Maramureș, Satu Mare, Teleorman, Vaslui și municipiul București – sediile din Pipera și Piața Amzei.

Pentru data de 15 august, au avut program cu publicul serviciile publice comunitare din județele: Galați, Maramureș, Mureș și Vaslui.

În cele două zile, la nivel național au fost preluate și prelucrate 2.478 de cereri.

Precizez că în București, la sediul din Pipera, accesul publicului s-a făcut cu o întârziere de aproximativ 15 minute din cauza unor probleme de comunicare între conducerile celor două direcții care își desfășoară activitatea în respectiva clădire, cea de pașapoarte și de înmatriculări vehicule.

Deși problemele cu accesul au fost remediate într-un interval de 15 minute, acestea au fost de natură să creeze disconfort cetățenilor care așteptau să depună documentele fapt pentru care directorii celor două direcții își cer în mod public scuze.

Referitor la situațiile semnalate în legătură cu plata taxelor pentru eliberarea pașapoartelor precizăm că Trezoreria nu este în subordinea Ministerului Afacerilor Interne motiv pentru care conducerea Direcției Generale de Pașapoarte nu a putut dispune deschiderea ghișeelor pentru plata taxelor. Cetățenii au avut însă la dispoziție alte variante pentru plata taxelor: on-line, prin intermediul băncilor și la oficiul poștal aflat în proximitatea sediului din Pipera, unități care aveau program normal de lucru.

În urma discuțiilor de astăzi, ministrul afacerilor interne a solicitat conducerii direcției generale de pașapoarte să actualizeze analiza privind măsurile concrete de extindere a infrastructurii și necesitățile de suplimentare cu personal care să deservească la capacitate maximă toate sediile din județele care se confruntă cu un număr mare de cereri. Termenul pentru realizarea acestei este de două zile.

Totodată, doamna ministru a solicitat conducerii Direcției Generale de Pașapoarte să prezinte astăzi o soluție pentru reducerea aglomerației din sediul din Pipera.

În ceea ce privește sediul din Pipera, unde se eliberează pașapoarte pentru cetățenii din București și din Ilfov, se creează aglomerație și din cauza faptului că cei mai mulți dintre cetățeni, inclusiv din alte județe, aleg să meargă la acest sediu în detrimentul celor de sector sau a sediului din Piața Amzei.

Ca o comparație, vă pot spune că într-o zi normală de lucru la sediul din Pipera se prelucrează aproximativ 600 de cereri, în timp ce într-un sediu de sector se prelucrează puțin peste 100 de cereri.

Astfel, avem rugămintea să ne sprijiniți în vederea popularizării adreselor sediilor de depunere documente și eliberare a pașapoartelor din sectoarele Capitalei, pentru ca cetățenii să cunoască toate sediile la care pot merge.

 

Adresele respectivelor sedii se găsesc atât pe site-ul Direcției generale de Pașapoarte cât și pe site-ul Prefecturii Municipiului București.

Acestea sunt:

sectorul 1 – Piața Amzei – numărul 13,

sectorul 3 – strada Ion Țuculescu – numărul 42B,

sectorul 4 – Strada Străduinței numărul 1,

sectorul 6 – Strada Virtuții numărul 1-3.

Aceste sedii din sectoarele Capitalei funcționează în regim normal și astăzi și vor funcționa până vineri inclusiv. Ulterior, activitatea serviciilor din sectoare va fi preluată de sediul nou deschis într-un complex comercial din Capitală. Data estimată pentru inaugurare este 21 august.

În continuare  vor rămâne deschise ghișeele din Pipera și Piața Amzei.

În noul centru vor funcționa 20 de ghișee, iar cetățenii vor avea posibilitatea de a plăti taxele necesare la oficiile bancare și poștale, atât în interiorul centrului comercial, cât și în proximitatea acestuia”, a transmis Monica Dajbog, într-o declaraţie de presă. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.