Acasă Anchete Justitie Bucuresti: Măsurile luate de Tudorel Toader

Bucuresti: Măsurile luate de Tudorel Toader

DISTRIBUIȚI

147083 – 08082017-  Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, după întâlnirea cu sindicaliştii din penitenciare, nemulţumiţi de condiţii şi de salarii, că va coordona personal Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) şi toate penitenciarele din ţară pentru a fi în legătură directă cu directorii şi conducerile penitenciarelor.

„Eu, personal, voi coordona Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi toate penitenciarele. Nu înseamnă că mă substitui eu directorilor de penitenciare. Înseamnă că de la nivelul Ministerului Justiţiei, eu, personal, mă voi ocupa direct de ANP, pentru ca eu, pe de o parte, să fiu într-o directă legătură cu directorii şi conducerile penitenciarelor, să nu se interpună nimeni, iar dânşii să discute orice problemă cu mine personal”, a subliniat Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a precizat că a stabilit întâlniri săptămânale cu reprezentanţii sindicatelor pentru a vedea ce s-a făcut şi ce trebuie făcut în continuare. „Am stabilit ca o dată pe lună să avem o întâlnire în sensul celei de astăzi. Deci, cu reprezentanţii sindicatelor în prima zi de luni din lună, după-amiaza, vom avea întrevederi aici, la Ministerul Justiţiei. Vom vedea ce am făcut, vom vedea ce trebuie să facem de ambele părţi, ministerul pe de o parte, dânşii pe de altă parte, vor fi elemente de continuitate, vor fi, sigur vor fi, şi elemente de noutate”, a declarat Toader.

Totodată, acesta a anunțat că va propune ca directorii de penitenciare să aibă mandat determinat pe patru ani. De asemenea, ministrul a spus  că de la 1 octombrie „vom începe cursuri pentru cei care sunt astăzi în funcțiile de conducere ale închisorilor”, precizând că în momentul de față nu există un „program riguros” de pregătire al unui director în funcție. – PROMPT MEDIA

 

foto:romaniatv.net

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.