Acasă Social Aparare București: Discuții româno-italiene privind abordarea coerentă și unitară pentru întregul flanc estic...

București: Discuții româno-italiene privind abordarea coerentă și unitară pentru întregul flanc estic al NATO

DISTRIBUIȚI
Aspect din timpul discutilor oficiale
Aspect din timpul discutilor oficiale

147087 – 09082017-  Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, l-a primit pe ambasadorul Republicii Italiene în România, Marco Giungi. În cadrul discuţiilor, a fost apreciată calitatea dialogului politico-militar la nivel înalt, subliniindu-se că palierul operaţional al cooperării militare româno-italiene oferă oportunităţi de dezvoltare suplimentară în diverse domenii.

Ministrul şi-a exprimat optimismul privind dezvoltarea cooperării bilaterale, inclusiv în cadrul Corpului Rapid Dislocabil aliat din Italia (NRDC–ITA), precum şi a Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est din România (MNDE-RO). Agenda discuţiilor a inclus şi subiecte referitoare la bugetul pentru apărare, de două procente din PIB, pe care România îl va aloca pentru următorii 10 ani, la situaţia de securitate regională și la colaborarea în cadrul NATO și al Uniunii Europene. ”Este important să continuăm abordarea coerentă și unitară pentru întregul flanc estic al Alianței, pentru a răspunde într-o manieră adecvată cerințelor de descurajare și apărare împotriva amenințărilor manifestate în regiunea Mării Negre”, a declarat ministrul Adrian Țuțuianu.  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.