147156 – 16082017- Structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au asigurat în perioada 11 – 14 august a.c. climatul de ordine şi siguranţă publică și intervenția medicală de urgență în întreaga țară. Patrulele de ordine publică au intervenit pentru rezolvarea a aproximativ 14.000 de evenimente sesizate de cetățeni, majoritatea prin sistemul național unic de urgență 112. In ultimele 4 zile, polițiștii au prins în flagrant-delict peste 500 de autori de infracțiuni. Totodată, au aplicat aproximativ 30.000 de sancțiuni contravenționale și au aplicat amenzi în valoare de peste 11.000.000 lei.
În urma acțiunilor pe linie de siguranță rutieră, 655 de conducători auto au rămas fără permis pentru că au depășit viteza legală de circulație și 240 pentru că s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. În total, au fost reținute 1.994 de permise de conducere.
În această perioadă de mini-vacanță, jandarmii au desfășurat misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia a peste 400 de manifestări publice, dintre care 253 cultural-artistice și 58 religioase.
Pentru asigurarea unui tranzit fluent în punctele de trecere a frontierei, numărul de polițiști care efectuează controlul a fost suplimentat. În aceste zile, au tranzitat frontiera peste 1.313.000 de persoane, mai mult de jumătate pe sensul de ieșire din țară. Polițiștii de frontieră au depistat 89 de migranți ilegali și au constatat săvârșirea a 62 de infracțiuni și 118 contravenții.
Pompierii si echipajele SMURD au desfășurat aproape 5.000 de misiuni, dintre care 3.907 pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 548 pentru stingerea incendiilor și 15 pentru limitarea și înlăturarea efectelor fenomenelor hidro-meteorologice periculoase. De asemenea, pompierii au efectuat 263 de controale, majoritatea la obiectivele turistice, depistând 23 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost constatate 558 de contravenții, fiind aplicate amenzi de aproape 41.000 lei.
Elicopterele MAI au efectuat 61 de misiuni pentru transportul persoanelor care aveau nevoie de asistență medicală de urgență. – PROMPT MEDIA