146760 – 20072017 – Deputatul PNL de Alba Claudiu Răcuci apreciază că principalul şi singurul obiectiv al PSD la guvernare s-a îndeplinit deja, cu ajutorul pixului ministrului Sevil Shhaideh, care a împărţit cu generozitate banii din PNDL, doar pe criterii politice: „Liviu Dragnea şi cei din PSD pot fi fericiţi. Doamna Sevil Shhaideh le-a făcut cadoul mult aşteptat, împărţind banii din mega-proiectul PNDL doar către administraţiile populate de membrii PSD. Am constatat că doamna ministru a şi încercat să se justifice de ce a împărţit banii de o manieră aşa discriminatorie, invocând nişte calcule matematice, în care şi domnia sa s-a încurcat. Cert este că logica matematică a doamnei Shhaideh este greu de înţeles. Când vorbeşte despre judeţe şi administraţii locale conduse de PSD, unu plus unu fac trei şi chiar mai mult. Când este vorba despre alte comunităţi locale, care nu sunt loiale PSD, unu plus unu fac cel mult unu, dacă nu chiar zero! Discriminarea alocărilor financiare se vede de la o poştă. Numai dacă veţi compara judeţul de origine al domnului Dragnea, Teleorman, cu 875 milioane lei, sau judeţul doamnei Olguţa Vasilescu, cu 813 milioane lei, cu alte judeţe, în special cele din Transilvania, precum Alba, 650 milioane lei, sau Sibiu, 557 milioane lei, veţi înţelege de ce acuz faptul că aceste alocări s-au făcut predilect pe baza carnetului de partid. Nu mai adaug faptul că, dacă pentru municipiul Alexandria s-au alocat zeci de milioane de lei, pentru localităţi importante din judeţul Alba, mai ales acum, în prag de sărbătorire a Centenarului, cum este de pildă municipiul Blaj, abia dacă s-a găsit ceva mărunţiş pentru un pod şi astuparea unor gropi pe câteva străduţe. Grav este faptul că doamna Shhaideh împarte cu hărnicie bani naţionali, mare parte din ei inexistenţi, deoarece sunt credite de angajament. Dacă voia să dea dovadă de competenţă, atunci ar fi trebuit să ne prezinte acum liste întregi cu proiecte din bani europeni! Din păcate, acele fonduri gratuite nu sunt de interes pentru PSD, pentru că ele nu se pot sifona la fel de uşor ca banii veniţi de la bugetul de stat.” a fost mesajul deputatului. – PROMPT MEDIA